CFR continuă să caute variante pentru a-şi betona lotul, după un sezon în care ardelenii au ratat toate obiectivele.
Dan Petrescu a revenit în România după ce a petrecut aproape un sezon în Coreea de Sud la Jeonbuk Hyundai Motos, iar ”Bursucul” a anunţat în repetate rânduri că mai are nevoie de transferuri pentru a se bate la titlu.
Transfer de top la CFR Cluj. Dan Petrescu l-a convins pe jucătorul cu peste 200 de meciuri în Serie A
Startul de campionat este unul bun penru gruparea ardeleană, care a adunat patru puncte în primele două etape, însă egalul cu Neman Grodno din Conference League a ridicat mari semne de întrebare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din informaţiile furnizate de playsport, Artur Ioniţă (33 de ani este aproape să semneze cu CFR Cluj. Mijlocaşul din Republica Moldova este liber de contract după despărţirea de Pisa din această vară şi are şanse mici să continue în Italia.
În sezonul trecut, Ioniţă a fost împrumutat la Lecco, echipă ce a terminat pe ultimul loc în Serie B, fără nicio pretenţie de a eviat retrogradarea.
Jucătorul moldovean a mai evoluat în Italia pentru Hellas Verona, Cagliari, Benevento, Pisa şi Modena. În total, Ioniţă a adunat 210 meciuri în Serie A, reuşind să îşi treacă în cont 14 goluri şi 11 pase decisive.
De asemenea, Ioniţă este pe locul şase în clasamentul jucătorilor moldoveni cu cele mai multe selecţii (71) la echipa naţională. Cota sa de piaţă este estimată de Transfermarkt la 400.000 de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(FOTO: Arthur Ioniţă, în tricoul lui Cagliari)
Afla mai multe despre: superliga, cfr, dan petrescu