You are here:

CFR Cluj reacţionează după anunţul despre plecarea lui Dan Petrescu. Ce spune principalul acţionar al campioanei

CFR Cluj reacţionează după anunţul despre plecarea lui Dan Petrescu. Ce spune principalul acţionar al campioanei

Superliga

Comentarii

Finanţatorul clubului CFR Cluj, Marian Băgăcean, a negat, marţi, în presa locală, informaţia potrivit căreia Dan Petrescu şi-ar fi reziliat contractul cu gruparea ardeleană. Oficialul a precizat că miercuri va avea o întâlnire cu antrenorul care i-a CFR-ului cel de-al patrulea titlu din istorie.

Potrivit principalului acţionar al clujenilor, contractul dintre antrenor şi club încă ar fi valabil. Dan Petrescu este plecat în vacanţă şi se va întoarce miercuri seară în România.

"Poate să fie o chestie reală pe care Dan s-o fi dat sau nu. Am văzut că în presă de şase luni el tot pleacă de la noi. Dan e în concediu acum, ştiu eu ce face el în concediu? Pe noi nu ne-a anunţat că pleacă şi nu am discutat cu niciun alt antrenor. Nu avem nimic reziliat în acest moment. Miercuri seara, din ce ştiu, el se va întoarce la Cluj sau la Bucureşti şi mă voi vedea cu el. Petrescu are biletele cumpărate pentru cele două cantonamente ale verii, de la Braşov şi din Polonia, are cazările pe numele lui. O să vedem ce stabilim după ce se întoarce din concediu. Astăzi încă e antrenorul nostru", a spus Băgăcean, pentru CJSport.ro.

În vârstă 50 de ani, Dan Petrescu a preluat-o pe CFR Cluj în vara anului 2017, iar sub comanda sa, echipa ardeleană a cucerit cel de-al patrulea titlu din istorie. De-a lungul carierei, el le-a mai pregătit pe Sportul (2003, 2004-2005), Rapid (2003-2004), Wisla Cracovia (2005-2006), Unirea Urziceni (2006-2009), Kuban Krasnodar (2009-2012), Dinamo Moscova (2012-2014), Al Arabi (2014-2015), ASA Târgu Mureş (2015) şi Jiangsu Sainty (2015-2016).

Experimentatul tehnician ar avea o ofertă de la formaţia chineză de primă ligă Guizhou Hengfeng.

Afla mai multe despre: cfrdan petrescuplecare 

viewscnt
Articole similare