You are here:

CFR Cluj s-a despărţit de Cephas Malele, fotbalistul ”dat dispărut”. Care este motivul oficial al deciziei

CFR Cluj s-a despărţit de Cephas Malele, fotbalistul ”dat dispărut”. Care este motivul oficial al deciziei

Fotbal

Comentarii

CFR Cluj a anunţat oficial, vineri, despărţirea de atacantul elveţian Cephas Malele (29 de ani), cel care se va întoarce la clubul de care aparţine, Al-Tai (Arabia Saudită), antrenat de fostul selecţioner Mirel Rădoi.

Cephas Malele a fost împrumutat de Al-Tai la CFR Cluj până la finalul sezonului, însă contractul a fost reziliat, iar fotbalistul de origine angoleză a părăsit Gruia.

CFR Cluj a reziliat înţelegerea cu Cephas Malele

Cephas Malele nu s-a mai prezentat la antrenamentele celor de la CFR Cluj în ultima săptămână, din diverse motive.

Conducerea susţine că acesta ar avea probleme personale şi că ar vrea să fie mai aproape de familie. De partea cealaltă, presa din Italia a vorbit de faptul că atacantul a fost ţinta mai multor atacuri rasiste ale fanilor, iar relaţia cu Dan Petrescu nu era nici ea una prea bună.

  • 28 de meciuri, 5 goluri şi 2 pase decisive a adunat Malele pentru CFR Cluj în acest sezon, în toate competiţiile.

Mulţumim, Cephas Malele! Conducerea clubului CFR 1907 Cluj şi jucătorul Cephas Malele au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului scadent la finalul acestui sezon.

Atacantul şi-a exprimat dorinţa de a părăsi clubul din motive personale. În consecinţă, urmărind întotdeauna interesele şi nevoile jucătorilor noştri, i-am respectat decizia şi îi dorim multă baftă în activitatea sa ulterioară”, a fost anunţul formaţiei din Gruia, pe pagina oficială de Facebook a echipei.

  • 1 milion de euro este cota de piaţă a lui Cephas Malele, conform transfermarkt.de.
  • În cariera sa, Malele a evoluat pentru formaţiile Zurich, Palermo, Virtus Entella, Trapani, Atletico CP, Leixoes, Varzim, Arouca, Oliveirense, FC Argeş, Al-Tai şi CFR Cluj.

Afla mai multe despre: cephas malelecfr cluj 

viewscnt
Articole similare