CFR Cluj şi-a asigurat continuitatea în Europa, în acest sezon. Campioana României e sigură de prezenţa în Conference League. Miercuri, echipa lui Marius Şumudică a aflat şi cu cine va juca în al treilea tur preliminar Champions League, în urma meciului Young Boys Berna - Slovan Bratislava.
Young Boys, coşmarul din sezonul trecut, adversara CFR-ului în Champions League
Cluj s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Lincoln Red Imps din Gribraltar, în manşa a doua a turului secund. Campioana României a câştigat şi meciul tur, cu 2-1.
La jumătate de oră de la finalul meciului din Gruia, Marius Şumudică şi-a aflat adversara din următorul tur. După 0-0 în turul din Slovacia, Young Boys s-a impus cu 3-2 în Elveţia, în faţa lui Slovan Bratislava şi o va întâlni pe CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Meciul de la Berna a fost unul spectaculos. Oaspeţii au ratat un penalty la 1-0 pentru Young Boys, apoi gazdele au dus scorul la 3-0, în minutul 49. Slovan a revenit şi a marcat de două ori, prin autogolul lui Kanga şi Henty, dar n-a reuşit să împingă partida în prelungiri.
Turul dintre CFR Cluj şi Young Boys va avea loc pe 3 sau 4 august, iar returul pe 10 august.
Campioana României a fost lăsată acasă, în grupele Europa League din sezonul trecut, de Young Boys. Echipa din Ardeal a fost învinsă cu scorul de 2-1 (0-0), de Young Boys Berna, în etapa a VI-a, ultima, a Grupei A a Ligii Europa. Acest rezultat, influenţat de un penalty uşor acordat de arbitrul francez Benoît Bastien, a dus la eliminarea clujenilor din Liga Europa. CFR a terminat cu doi jucători eliminaţi, portarul Cristian Bălgrădean şi mijlocaşul Damjan Djokovic, acesta din urmă insultându-l pe arbitru.
În minutul 90, Bălgrădean a boxat un balon în careul mic, din faţa unui adversar care a căzut ca secerat. Arbitrul francez a considerat că portarul român, care l-a atins uşor pe adversar, după ce a boxat mingea, l-a lovit în faţă pe jucătorul gazdelor şi a dictat penalty, eliminându-l apoi pe Bălgrădean, care a protestat vehement.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Clasamentul grupei: AS Roma - 13 puncte, Young Boys - 10, CFR Cluj - 5, ŢSKA Sofia - 5.
Afla mai multe despre: cfr cluj, young boys, adversara cfr cluj turul 3 champions league, cfr cluj champions league