Echipele din Liga 1 îşi fac lista de transferuri pentru următoarea perioadă de mercato, iar Farul lui Gică Hagi urmează să întărească o altă echipă din campionat. CFR Cluj a pus ochii pe unul dintre tinerii echipei din Constanţa, cu care s-ar asigura în privinţa regulii U21.
CFR Cluj transferă de la Farul lui Gică Hagi un fotbalist de 19 ani
Gică Hagi a reuşit să propună alţi fotbalişti interesanţi cluburilor din Liga 1, care sunt dispuse să plătească pentru a realiza transferuri. După ce în trecut a trimis fotbalişti precum Florin Tănase, Florinel Coman, Alexandru Cicâldău sau Ionuţ Vână, acum antrenorul Farului a revenit pe bancă şi le-a acordat tinerilor minute.
Printre remarcaţii din acest sezon sunt Constantin Grameni, Enes Sali, Eduard Radăslăvescu sau Alexi Pitu, care au strâns prezenţa şi în naţionalele under ale României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar efortul formatorului de fotbalişti dă rezultate. CFR Cluj e pregătită să cumpere de la Farul Constanţa.
Conform informaţiilor obţinute de Telekom Sport, campioana României e pregătită să-l transfere pe Constantin Grameni. Mijlocaşul central în vârstă de 19 ani a bifat 25 de meciuri în prima echipă a clubului de la malul mării şi poate face pasul în faţă.
CFR Cluj îl vrea pe Constantin Grameni, în această iarnă, pentru a-i îndeplini una dintre dorinţele lui Dan Petrescu, dar şi pentru a acoperi un aspect esenţial în competiţie.
Mijlocaşul central a demonstrat că se poate ridica la nivelul Ligii 1, la o vârstă fragedă, şi ar îndeplini rolul jucătorului U21 la CFR Cluj. În acest moment, "Bursucul" se bazează, pentru a îndeplini regula U21, doar pe: Claudiu Petrila, Otto Hindrich şi Mihai Gâdea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dacă mutarea se va realiza, Constantin Grameni se va lupta pentru locul de titular împotriva unor fotbalişti cu experienţă precum: Ovidiu Hoban, Mihai Bordeianu, Runar Sigurjonsson, Jonathan Rodriguez, Anas Tahiri, Fofana, Nana Boateng, Juan Emmanuel Culio, dar şi cu tânărul Gâdea.
În ultimele zile au apărut informaţii şi despre o posibilă venire a lui George Puşcaş la CFR Cluj. Atacantul român are un sezon de coşmar la Reading şi ar putea schimba echipa în iarnă.
Pe lista fotbaliştilor care vor părăsi CFR Cluj sunt doi jucători aduşi de Marius Şumudică în vară.
- Citește și
- Laurenţiu Reghecampf taie în carne vie la Craiova! Antrenorul oltenilor vrea să scape de 10 fotbalişti
- VIDEO | Fanii lui Yeni Malatyaspor i-au cerut demisia lui Marius Şumudică! Reproşurile aduse antrenorului român
- Liber spre FCSB? Bogdan Stancu a rămas fără echipă. A negociat cu Gigi Becali în vară!
Afla mai multe despre: constantin grameni cfr cluj, constantin grameni transfer cfr cluj, cfr cluj transfer farul constanta, gica hagi, gica hagi cfr cluj