CFR Cluj este aproape de a rezolva transferul golgheterului mult dorit pentru a ataca grupele Ligii Campionilor.
În această vară, CFR Cluj este campioană şi pe piaţa transferurilor. Cu noile achiziţii, ardelenii ţintesc grupele Ligii Campionilor.
Formaţia pregătită de Dan Petrescu a rezolvat deja patru mutări, dar pregăteşte intens şi altele, întrucât aventura europeană în noul sezon va începe în curând.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
CFR Cluj debutează în preliminariile Ligii Campionilor încă din primul tur, la începutul lunii iulie. Adversară îi va fi formaţia FC Pyunik, din Armenia.
CFR Cluj, la un pas să-l ia pe golgheterul lui Gică Hagi
Pentru meciurile europene care urmează, campioana României are nevoie de forţe proaspete în atac, iar ţinta este Jefte Betancor.
Atacantul spaniol a fost golgheterul Farului Constanţa în sezonul recent încheiat, unul pe care l-a terminat cu 16 goluri marcate, în spatele lui Florin Tănase.
Acum, negocierile sunt intense, iar din informaţiile Orange Sport, transferul lui Betancor este aproape rezolvat, cele două formaţii punându-se de acord în ceea ce priveşte suma tranzacţiei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Astfel, Farul Constanţa ar urma să primească 300.000 de euro în schimbul atacantului cotat la 1,6 milioane de euro, conform transfermarkt.com, la care se vor adăuga şi bonusuri de performanţă în funcţie de rezultatele CFR-ului în cupele europene.
Jefte Betancor a ajuns în România în septembrie 2020. A evoluat un sezon la FC Voluntari, iar prestaţiile l-au convins pe Gică Hagi să-l ia imediat.
La Farul, atacantul spaniol s-a simţit ca peştele în apă. A fost lider autoritar în clasamentul golgheterilor în timpul sezonului regular, dar în play-off a reuşit doar un gol.
Atacant veritabil de careu, Betancor poate fi omul de gol cu care Dan Petrescu să atace grupele Ligii Campionilor în sezonul care va începe în curând.
În stagiunea trecută, CFR Cluj a fost eliminată în turul trei preliminar din Liga Campionilor, a pierdut şi dubla manşă din play-off-ul Europa League şi a ajuns în grupele Conference League, unde a terminat pe ultimul loc.
Astfel, cu achiziţia iminentă a lui Betancor, Dan Petrescu şi echipa sa are speranţe că va putea ajungă după zece ani în grupele celei mai galonate competiţii europene la nivel de cluburi.
- Citește și
- Discuţiile cu echipa din Liga 1 nu s-au concretizat. Clubul l-a ofertat pe Gâlcă, totul a picat: "Vorbisem şi de bani" | EXCLUSIV
- Primul interviu cu Iulian Cristea după ce s-a ”rupt” la naţională în partida cu Muntenegru: ”De la minut la minut a fost din ce în ce mai rău!”
- Ce mesaj a transmis Claudiu Keşeru după ce a ajuns la UTA: ”M-am simţit dorit şi apreciat de oamenii de aici!”