You are here:

Charalambous, verdict după atacurile celor de la Rapid: ”Prestaţia arbitrilor a fost de top. I-am felicitat”

Charalambous, verdict după atacurile celor de la Rapid: ”Prestaţia arbitrilor a fost de top. I-am felicitat”

FCSB

Comentarii

Antrenorul celor de la FCSB, Elias Charalambous (44 de ani), a tras concluziile după victoria reuşită cu rivalii de la Rapid.

FCSB a învins-o, în deplasare, pe Rapid, scor 2-1, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii României. Golurile campionilor au fost marcate de Cisotti 6' şi Bîrligea 42', iar pentru giuleşteni a punctat Christensen 48'.

Charalambous a precizat când va fi iar campioană FCSB

La finalul meciului, Elias Charalambous a lăudat prestaţia arbitrilor şi a atras atenţia că echipa sa încă nu a devenit campioană.

”A fost un derby foarte dificil, chiar dacă Rapid nu era foarte aproape de noi. A trebuit să jucăm perfect în prima repriză, am înscris de două ori. În actul secund, n-am mai jucat ca în prima parte. 

Când ai în minte numai să învingi, poate nu e în planul nostru să cădem aşa în repriza a doua, dar presiunea şi lupta pentru titlu ne-au adus din nou în joc, ne-au făcut să păstrăm cele trei puncte.

Statistica e doar pe hârtie, cel mai important lucru este că am câştigat. Şi victoria din această seară e tot istorie. Partea bună e că depindem doar de noi.

Eu am felicitat arbitrii, prestaţia lor a fost de top pentru că nu e uşor să arbitrezi în Giuleşti. Le mulţumesc şi fanilor. Trofeul va fi al nostru când matematic vom fi campioni”, a declarat Charalambous, după meci.

În urma acestui rezultat, FCSB are 42 de puncte şi este aproape campioană, în timp ce Rapid e ultima în play-off, cu 28 de puncte, dar şansele pentru o calificare în cupele europene sunt foarte mici.

Afla mai multe despre: elias charalambousfcsbrapidsuperliga 

viewscnt
Articole similare