Omul de afaceri finlandez Thomas Zilliacus, un candidat surpriză şi în mare parte necunoscut pentru a prelua Manchester United, este acum interesat de Inter Milano, a declarat, luni, pentru presa italiană.
Omul de afaceri finlandez Thomas Zilliacus vrea să cumpere Inter Milano
"Vorbesc serios: săptămâna aceasta sau cel târziu săptămâna viitoare, actualul proprietar al lui Inter va primi o ofertă potrivită pentru a cumpăra clubul", a declarat el într-un interviu publicat pe site-ul cotidianului La Repubblica.
Zilliacus susţine că a strâns 2,5 miliarde de euro pentru a cumpăra Inter Milano, liderul campionatului italian şi vicecampioană în ultima ediţie a Ligii Campionilor, graţie "unei mulţimi de investitori, mari şi mici, familii şi investitori instituţionali", ale căror nume şi naţionalităţi nu a dorit să le dezvăluie. Oferta, a explicat el, ar fi făcută de "XXICenturyCapital, o companie cu sediul în Singapore interesată de fotbal şi de modă".
Inter Milano, de 19 ori campioană a Italiei şi de trei ori câştigătoare a Ligii C1/Campioanelor, este controlată din 2016 de grupul chinez Suning şi de omul de afaceri Steven Zhang. Revista Forbes evaluează clubul italian la 1,03 miliarde de dolari (960 milioane de euro).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Zilliacus este un fost director executiv al Nokia, care susţine că şi-a construit averea în sectorul tehnologic asiatic. El locuieşte în Singapore, unde a înfiinţat în 1998 fondul de investiţii Mobile FutureWorks (MFW), specializat în noile tehnologii. Compania, care nu este listată la bursă, susţine că activează în domeniul reţelelor de socializare, al serviciilor de plată online, al sporturilor electronice, al videoclipurilor online şi al imobiliarelor. Oferta sa de cumpărare a clubului Manchester United nu a avut suces.
- Citește și
- "Cine-l ironizează pe Elias nu s-a uitat la meci". MM Stoica a comentat FCSB - Rapid 1-2: "Sunt greşelile noastre, nu ocaziile de gol ale rapidiştilor"
- Ovidiu Burcă acuză: ”Un penalty total anapoda. Ce s-a întâmplat e scandalos”
- "Nu e vina lui Burcă" Mircea Rednic a dat vina pe noii acţionari de la Dinamo şi n-a uitat cum a plecat din "Ştefan cel Mare": "Şi-au dorit retrogradarea, să le fie de bine"
- Arbitrajul din UTA - Dinamo, luat la rost de Mihai Stoica: ”Nu înţeleg. Poate pecetlui soarta unei echipe. VAR-ul produce nişte frustrări gigantice” | EXCLUSIV
- Mititelu îşi pierde titularul. ”Am aflat că rămâne liber de contract”. Rivalul din Superligă care stă la pândă şi vrea să-l ia gratis
- Gabriela Szabo a pierdut procesul după ce a fost concediată de la CSM Bucureşti! Nereguli cu primele în valoare de 1 milion de lei
- Dorin Rotariu, la Farul? Renegat deja de Gigi Becali, familia fotbalistului a intervenit: "La 28 de ani nu mai ştie fotbal?" | EXCLUSIV
- Antrenorul lui Rayo îi taie aripile lui Andrei Raţiu: "Jocul său a fost extraordinar” şi l-a anihilat pe Vinicius, ”dar” nu a fost suficient
- Gigi Becali a stat de vorbă cu unul dintre ”greii” FCSB-ului: ”Eu i-am spus asta. El mi-a zis "Băi, nea Gigi, nu am avut soluţii"”
- El e omul momentului! A bătut fără emoţii Steaua şi Rapid: "A fost o trecere destul de grea în noua postură"
- A fost coleg cu Haaland, iar acum vine să dea goluri la FCSB. Gigi Becali dă lovitura pe piaţa transferurilor
- Veste rea pentru Inter Milano. Un fost campion mondial s-a accidentat. Perioadă lungă de absenţă
- Răzvan Lucescu, prima reacţie despre anunţul lui Mircea Lucescu: ”Sunt mai mult decât uşurat că se întoarce”
- Gigi Becali a decis: Vlad Chiricheş, titular! Cine ”sare din schemă” dintre Dawa şi Ngezana
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: patron nou inter, inter milano, thomas zilliacus inter