You are here:

Cine este Yeni Malatyaspor, echipa pe care Marius Şumudică a preluat-o în plin sezon în campionatul Turciei

Cine este Yeni Malatyaspor, echipa pe care Marius Şumudică a preluat-o în plin sezon în campionatul Turciei

Fotbal

Comentarii

Marius Şumudică este noul antrenor al formaţiei Yeni Malatyaspor

Marius Şumudică (50 de ani) a revenit în campionatul Turciei, unde a semnat cu Yeni Malatyaspor: ”Sunt foarte bucuros că am revenit în fotbalul turc. Am întâlnit nişte oameni OK. Azi-noapte am semnat contractul şi astăzi începem treaba. Sper, împreună cu staff-ul, să scot echipa din situaţia delicată în care se află şi să avem aceleaşi rezultate pe care le-am avut la Kayserispor şi Gaziantep” a spus Şumudică pentru Gazeta Sporturilor.

Până să ajungă la Yeni Malatyaspor, Marius Şumudică le-a mai antrenat în Turcia pe Kayserispor, din vara lui 2017 până în mai 2018, pe Gaziantep FK , din iunie 2019 până în ianuarie 2021, dar şi pe Rizespor. La Rize, Şumudică a avut cel mai scurt mandat, din ianuarie până în martie 2021.

Cine este Yeni Malatyaspor, noua echipă a lui Marius Şumudică

Noua echipă a lui Marius Şumudică a fost fondată în 1986 sub denumirea de Malatya Belediyespor. Clubul este condus de Adil Gevrek, iar lotul echipei este evaluat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 27.85 milioane euro.

Cel mai bine cotat fotbalist al echipei lui Şumudică este Mounir Chouiar, jucător evaluat acum la 6 milioane de euro. Fundaşii Wallace şi Oussama Haddadi sunt următorii, cu cote de piaţă de 2.8 milioane euro, respectiv 2.5 milioane.

În acest sezon, cel mai bun marcator al echipei este atacantul Benjamin Tetteh, care a marcat de trei ori. Masivul atacant ghanez are o cotă de piaţă de 2.3 milioane euro şi a fost transferat în această vară de la Sparta Praga pentru 2 milioane de euro.

În sezonul trecut, Yeni Malatyaspor a terminat pe locul 15, având cu cinci puncte mai multe decât prima echipă retrogradată, Erzurumspor. În actuala stagiune, echipa ocupă locul 17, cu doar şase puncte, iar etapa viitoare va juca în deplasare la Adana Demirspor, sâmbătă, 16 octombrie. Va fi primul meci oficial pentru Marius Şumudică pe banca echipei.

Afla mai multe despre: marius şumudicăyeni malatyaspor 

viewscnt
Articole similare