You are here:

"Cine nu-l cunoaşte pe Gigi Becali?!". Antrenorul din Superliga a dat verdictul despre finanţatorul de la FCSB, după două luni în România

"Cine nu-l cunoaşte pe Gigi Becali?!". Antrenorul din Superliga a dat verdictul despre finanţatorul de la FCSB, după două luni în România

FCSB

Comentarii

FCSB vrea cele trei puncte în etapa următoare din Superliga, însă va avea în faţă o echipă în formă, cu un antrenorul care susţine că şi-a făcut temele, pentru a se întoarce cu un rezultat pozitiv de la Bucureşti.

Sanjin Alagic, înainte de FCSB - Petrolul Ploieşti

FCSB - Petrolul Ploieşti are loc în etapa a zecea din Superliga, sâmbătă, de la 21:30, live video pe Orangesport.ro. 

Sanjin Alagic, antrenorul bosnic deţinător al licenţei Pro la Petrolul Ploieşti, a prefaţat meciul. 

"Cu tot respectul pentru FCSB, dar ne-am pregătit în amănunt şi mergem acolo să luăm puncte. Suntem nerăbdători să întâlnim campioana, chiar dacă acum nu traversează o formă bună, însă este echipa cu cea mai bună calitate individuală. Noi suntem într-o formă foarte bună, avem şapte meciuri fără înfrângere. Le-am identificat punctele slabe şi sperăm să facem un meci bun sâmbătă seara. Vrem să arătăm ca o echipă puternică şi care ştie ce vrea", a spus antrenorul bosniac de la Petrolul. 

  • 11 este locul ocupat de FCSB, cu nouă puncte
  • 6 este locul ocupat de Petrolul Ploieşti, cu 14 puncte. 

"Gigi Becali pune presiune pe FCSB, nu pe noi"

Sosit în iulie la Petrolul Ploieşti, alături de Mehmet Topal, Sanjin Alagic a zâmbit atunci când a fost întrebat despre Gigi Becali

"Da, îl cunosc pe Gigi Becali (n.r. - râde). Cine nu-l cunoaşte? Este mereu la televizor. Cred că pune o presiune mai mare pe echipa sa decât pe echipa noastră. Presiunea este pe FCSB, noi mergem relaxaţi, suntem într-o poziţie bună, într-o formă bună, jucăm din ce în ce mai bine şi vor fi curajoşi acolo. 

Le-am urmărit şi analizat meciurile, individual poate că sunt cei mai buni. Au bani să cumpere orice jucători, iar asta este partea pozitivă pentru ei. Aspectul negativ este că ai nevoie de timp ca jucătorii să se simtă, dar peste câteva luni probabil vor fi la un nivel mai înalt decât sunt aici. Nu sunt în cea mai bună formă, există rotaţia în echipă şi sperăm să exploatăm aceste aspecte. 

Trebuie să ai tratament special pentru toţi jucătorii de la FCSB. Olaru este creierul echipei, el dictează jocul", a mai spus Sanjin Alagic, antrenorul cu licenţa Pro, de la Petrolul Ploieşti. 

Afla mai multe despre: fcsb petrolul superligasanjin alagicsanjin alagicgigi becali 

viewscnt
Articole similare