Atacantul celor de la CFR Cluj, Ciprian Deac, a oferit prima reacţie, după ce campioana României a obţinut un egal la ultima fază a meciului cu FCSB.
Ciprian Deac, după FCSB - CFR Cluj 1-1
"S-a întâlnit echipa de pe primul loc cu echipa de pe locul doi, era normal să fie tensiune. Eu cred că în prima repriză am controlat mai bine jocul, ne-am creat şi o ocazie în primele minute. Dacă marcam, altul era meciul, dar, una peste alta, cred că nu meritam să pierdem în această seară. Sincer, nu am venit pentru un meci egal, am venit cu gândul să câştigăm, pentru că ştiam că nu traversează o perioadă bună. Cei de la FCSB au venit după două înfrângeri, sufereau puţin şi am zis să profităm de acest lucru. Nu ne-a ieşit, e bine că am egalat în ultima fază a meciului şi e bine că nu am părăsit acest teren înfrânţi.
De când sunt eu în fotbal nu am criticat niciodată arbitrajul şi nici nu o să o fac. Da, da, da (n.r. - întrebat dacă a fost penalty pentru CFR Cluj în minutul 80). Clar m-a lovit peste picior, am vrut să joc mingea, dar... Fiind implicat direct, eu am simţit cel mai bine la acea fază, am simţit că m-a lovit. Cred că a vrut să joace şi el mingea şi a fost o imprudenţă", a declarat Ciprian Deac, la finalul meciului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbalistul lui CFR Cluj consideră că Universitatea Craiova e avantajată de acest rezultat: "Pe Craiova. E bine că am reuşit să păstrăm această distanţă de două puncte, ne-am dus la cinci puncte de Craiova, dar acest campionat se va juca până în ultima etapă. De când a promovat, acest club are în ADN să fie campion şi în ultimii ani a reuşit", a mai spus Ciprian Deac.
În urma rezultatului de la Giurgiu, CFR Cluj conduce în Liga 1, cu 42 de puncte, FCSB e pe locul secund, cu 40 de puncte, iar Universitatea Craiova închide podiumul, cu 37 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, cfr cluj, ciprian deac