You are here:

Ciprian Tătăruşanu pleacă de la Milan, dar poate rămâne în Serie A

Ciprian Tătăruşanu pleacă de la Milan, dar poate rămâne în Serie A

Serie A

Comentarii

Ciprian Tătăruşanu (37 de ani) pleacă de la AC Milan, dar are toate şansele să rămână în Serie A.

  • Ciprian Tătăruşanu se află la AC Milan din septembrie 2020. A fost cumpărat de la Olympique Lyon pentru un milion de euro.

Ciprian Tătăruşanu ar putea rămâne în Serie A

Conform informaţiilor oferite de publicaţia italiană Tuttosport, FC Torino insistă pentru aducerea portarului român Ciprian Tătăruşanu, pe care îl consideră potrivit pentru a-l înlocui pe sârbul Vanja Milinkovic-Savic, dorit de mai multe formaţii europene.

Cu toate acestea, Ciprian Tătăruşanu nu este prima variantă. Torinezii au pus ochii pe italianul Alessio Cragno (28 de ani), cel pe care Monza l-a răscumpărat de la Cagliari, în această perioadă.

Monza l-a adus împrumut pe Cragno în schimbul a 400.000 de euro şi a păstrat o opţiune de transfer definitiv pentru alte 3,6 milioane de euro. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Cu toate acestea, Monza nu ar fi deranjată să-l vândă pe Cragno în vară pentru o sumă care le-ar putea aduce un profit considerabil.

  • În 2019, cota lui Alessio Cragno, conform transfermarkt.de, era de 20 de milioane de euro.

Ciprian Tătăruşanu, varianta mai ieftină

Aşadar, Torino va trebui să scoată o sumă considerabilă din buzunar pentru a-l aduce pe Cragno. În acelaşi timp, există şi varianta ”low cost”: Ciprian Tătăruşanu. 

Torinezii vor trebui să plătească doar contractul portarului român şi, eventual, o primă de instalare în momentul semnării înţelegerii. 

Aşadar, conducătorii ”taurilor” se gândesc serios să-l transfere pe Ciprian Tătăruşanu, iar banii obţinuţi din vânzarea lui Vanja Milinkovic-Savic să fie investiţi în aducerea altor jucători, pe alte posturi deficitare.

  • După 32 de etape, Torino este pe locul 12 în Serie A, fără grijile retrogradării, dar şi fără speranţe pentru locurile de cupe europene.

Afla mai multe despre: ciprian tatarusanuac milanfc torino 

viewscnt
Articole similare