Portarul naţionalei României, Ciprian Tătăruşanu, este pe locul al treilea în topul salariilor de la echipa sa de club, FC Nantes, cu 100.000 de euro brut pe lună
Cel mai bine plătit jucător al "canarilor" este atacantul islandez Kolbeinn Sigthorsson, cu 150.000 de euro brut pe lună. Însă internaţionalul islandez nu a mai jucat din august 2016, după ce a suferit o gravă accidentare la genunchiul stâng, la care a fost operat de două ori. În acest moment, el este la Doha, unde urmează un program de recuperare. Presa franceză scrie că, din cauza accidentării, Nantes nu-i plăteşte salariul jucătorului, acesta fiind suporat de asigurarea sa.
Atacantul Prejuce Nakoulma şi fundaşul Diego Carlos, cu câte 120.000 de euro brut pe lună, au salariile cele mai mari după Sigthorsson, urmaţi de fundaşul Nicolas Pallois şi de Ciprian Tătăruşanu, cu câte 100.000 de euro.
Tătăruşanu, care va împlini vineri 32 de ani, a fost transferat vara trecută de la Fiorentina, pentru 2,5 milioane de euro. El are un contract valabil doi ani cu FC Nantes.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ciprian tatarusanu, topul salariilor, fc nantes, franta, 100 de mii de euro, brut, net