Italianul Jannik Sinner este în continuare lider în clasamentul ATP dat publicităţii luni, după turneul de la Wimbledon.
Clasamentul ATP după Wimbledon: Sinner rămâne lider, urmat de Djokovic şi Alcaraz
Sinner, eliminat în sferturi la Wimbledon, are 9.570 puncte, urmat de sârbul Novak Djokovic, finalist la Londra, cu 8.460 puncte, şi de spaniolul Carlos Alcaraz, câştigător pe iarba londoneză, cu 8.130 puncte.
Germanul Alexander Zverev rămâne pe locul patru cu 7.015 puncte, în faţa rusului Daniil Medvedev (6.525 puncte) şi australianului Alex de Minaur (4.185).
Pe şapte se află polonezul Hubert Hurkacz (4.105 puncte), iar pe opt este rusul Andrei Rublev (4.070 puncte).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Norvegianul Casper Ruud este pe nouă, cu 4.030 puncte, în timp ce locul zece este ocupat de bulgarul Grigor Dimitrov, cu 3.770 puncte.
În ceea ce priveşte jucătorii român, în clasamentul de dublu Victor Vlad Cornea ocupă locul 75, după o coborâre de şase locuri, cu 1.114 puncte.
La simplu, primul român în clasament este Filip Jianu, pe locul 242, după o urcare de patru locuri, cu 247 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: carlos alcaraz, novak djokovic, atp