You are here:

Clasamentul WTA a fost actualizat. Ce se întâmplă cu Simona Halep

Clasamentul WTA a fost actualizat. Ce se întâmplă cu Simona Halep

Tenis

Comentarii

Aşa cum obişnuieşte la începutul fiecărei săptămâni, WTA a actualizat ierarhiile de simplu şi dublu.

Simona Halep, fără clasament!

Chiar dacă au existat speranţe şi zvonuri carre anunţau că Simona Halep îşi va primi o parte din punctele pierdute şi va reintra undeva pe locul 58 WTA, acest lucru nu s-a întâmplat.

Suspendarea din cazul de dopaj i-a fost ridicată, iar WTA a actualizat clasamentul. Aşadar, jucătoarea din România figurează, în continuare, fără clasament, după perioada de un an şi jumătate de inactivitate.

Simona va juca la Miami Open, zilele acestea, primul său meci după perioada dificilă prin care a trecut. O va înfrunta pe Paula Badosa din Spania, în primul tur.

  • Paula Badosa a fost număr 2 WTA în aprilie 2022, iar în acest moment ocupă locul 80.

Sorana Cîrstea, pe 24 WTA

Sorana Cîrstea este în continuare jucătoarea din România clasată cel mai bine în ierarhia WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni.

Cîrstea a coborât de pe locul 22 pe 24, cu 2018 puncte. Şi Ana Bogdan a coborât şi este pe locul 66 şi are 1054 puncte.

Jaqueline Cristian se menţine pe 82, cu 884 puncte.

Dincolo de top 100, Irina Begu a coborât patru locuri, ea fiind acum pe 126, cu 621 de puncte.

În top 200 mai sunt Gabriela Ruse (urcare pe 170, cu 432 de puncte), Irina Bara (urcare de un loc până pe 174, cu 432 de puncte) şi Miriam Bulgaru (urcare trei locuri până pe 190, cu 427 puncte).

În fruntea clasamentului se află în continuare poloneza Iga Swiatek, cu 10.715 de puncte, urmată de belarusa Arina Sabalenka, cu 8.195 puncte, iar pe trei se află Coco Gauff, cu 7.150 de puncte.

Afla mai multe despre: simona halepbadosawta 

viewscnt
Articole similare