Toni Petrea (46 de ani), antrenorul FCSB, a anunţat revenirea lui Claudiu Keşeru (35 de ani) în lotul echipei pentru meciul cu U Craiova, care se disputa duminică, 3 aprilie, de la ora 19:00, în direct la Orange Sport 1 şi LIVE VIDEO pe orangesport.ro.
Claudiu Keşeru, back in business! Anunţ din interiorul FCSB: "Avem la dispoziţie tot lotul"
În cadrul unei conferinţe de presă, Toni Petrea, antrenorul FCSB, a vorbit despre meciul cu U Craiova şi, printre altele, despre fotabliştii pe care-i va avea la dispoziţie. Claudiu Keşeru, atacantul "exilat" Gigi Becali, va reveni în lotul roş-albaştrilor pentru partida cu oltenii.
”Avem la dispoziţie tot lotul, vom vedea formula de start. E posibil Claudiu Keşeru să fie în lot”, a spus Toni Petrea, la conferinţa de presă. În schimb, Toni Petrea a anunţat că Andrei Vlad va rămane în continuare în umbra lui Ştefan Târnovanu, portarul care i-a luat locul în poartă după ce a comis-o cu FC Argeş (1-0, în sezonul regulat).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Vlad a fost în lot şi etapa trecută. Am câştigat ultimele două jocuri, e greu acum să schimbăm portarul”, a declarat Toni Petrea.
În cazul unei victorii contra U Craiova, FCSB s-ar distanţa faţă de olteni, care ţintesc locul doi. În prezent, FCSB are 37 de puncte, pe locul doi, în timp ce U Craiova are 30 de puncte, pe locul trei.
- Cum ar putea arăta primul "11" al FCSB cu U Craiova: Târnovanu - Creţu, Miron, Vinicius, Radunovic - Olaru, Edjouma, Tănase - Cordea, Keşeru, Oct. Popescu
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: toni petrea, fcsb, keseru, vlad, liga 1