You are here:

Clubul care l-a vrut insistent pe Constantin Budescu după despărţirea de FCSB: ”L-am dorit. Am vorbit cu el”. Negocierile nu s-au încheiat

Clubul care l-a vrut insistent pe Constantin Budescu după despărţirea de FCSB: ”L-am dorit. Am vorbit cu el”. Negocierile nu s-au încheiat

Fotbal intern

Comentarii

Constantin Budescu a fost foarte aproape să ajungă în iarnă la Petrolul Ploieşti.

Petrolul Ploieşti şi FC Voluntari au disputat sâmbătă un joc amical. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

La sfârşitul jocului de verificare, Nae Constantin a fost chestionat cu privire la Constantin Budescu.

Clubul care l-a vrut insistent pe Constantin Budescu după despărţirea de FCSB: ”L-am dorit. Am vorbit cu el”. Negocierile nu s-au încheiat

Antrenorul celor de la Petrolul a dezvăluit că mijlocaşul ajuns la 33 de ani a fost aproape să ajungă la formaţia din Ploieşti.

Nae Constantin a confirmat faptul că gruparea din divizia secundă l-a dorit pe internaţionalul român în perioada de transferuri din iarnă, dar în cele din urmă mutarea nu s-a concretizat.

Totuşi, tehnicianul liderului din eşalonul secund nu îşi pierde speranţa. Acesta a precizat că în cazul în care echipa va promova în Liga 1, atunci vor relua discuţiile cu jucătorul Voluntariului.

În acel caz, şansele ca Budescu să revină la Petrolul s-ar mări, din moment ce gruparea din Ploieşti ar fi din nou în elita fotbalului românesc.

”L-am dorit. Am vorbit cu el în pauza de iarnă, dar a ales să joace în Liga 1. Îi urez să fie sănătos. Să promovăm şi probabil în vară vom vorbi dacă vrea să se întoarcă acasă”, a declarat Nae Constantin, la capătul amicalului cu actuala echipă a lui Budescu, FC Voluntari.

O eventuală trecere la Petrolul Ploieşti ar însemna pentru Constantin Budescu revenirea la echipa sa de suflet, acolo unde a crescut şi a debutat în fotbalul românesc.

Budescu a ajuns vara trecută la FCSB, dar nu a avut evoluţiile aşteptate. Astfel, a ajuns la Voluntari, unde a strâns două goluri şi un assist în zece partide.

Despre partida amicală în sine cu Voluntari, Nae Constantin a afirmat că s-a văzut diferenţa între o formaţie din Liga 1 şi alta de divizie secundă. Dar în cazul în care Petrolul va reuşi promovarea, atunci abordarea echipei va fi cu totul alta.

”A fost un joc plăcut pentru toată lumea. Noi ne-am întrebuinţat la maximum, pe ei i-am văzut puţin relaxaţi, probabil şi ziua antrenorului.

Noi ne străduim şi ne dorim să ajungem în Liga 1. Probabil vom arăta altfel dacă vom reuşi să promovăm”, a adăugat Nae Constantin.

Afla mai multe despre: budescupetrolul ploiesti 

viewscnt
Articole similare