Iuliu Mureşan, preşedintele lui CFR Cluj, a anunţat că a luat legătura cu Comisia Antidoping pentru a afla dacă Julio Baptista are voie sa nu să joace în meciurile oficiale. Atacantul trecut şi pe la Real Madrid a folosit în ultima săptămână un tratament pentru bronşită astmatiformă.
“E legitimat şi are drept de joc. Eu nu ştiu de unde le scot astea. Baptista a venit multe ore pe avion, a schimbat multe avioane şi de la climă a răcit. A făcut o bronşită astmatiformă, care este primul episod. Nu are astm bronşic, deci este o diferenţă. L-am trimis la teste alergice, a primit un tratament, iar noi am trimis imediat rezultatul analizelor şi reţeta la Comisia Antidoping din România şi la UEFA.
Răspunsul a fost la fel: substanţa este pe lista celor interzise, dar ţinând cont de această boală se poate utiliza cu pufuri din spray, cum are el, cât timp necesită tratament şi nu există nicio problemă. Poate să joace la Mediaş fără nicio problemă. Nu sunt eu antrenorul, dar are şanse să intre pentru că este în lot”, a spus Iuliu Mureşan pentru Look TV.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: comisia antidoping, iuliu muresan, liga 1, julio baptista