You are here:

Componentul naţionalei, acuzat că a agresat trei femei într-un club de noapte! Faptele au avut loc separat

Componentul naţionalei, acuzat că a agresat trei femei într-un club de noapte! Faptele au avut loc separat

Rugby

Comentarii

Internaţionalul din Fiji Api Ratuniyarawa, în vârstă de 37 de ani, a fost acuzat că a agresat sexual trei femei într-un club de noapte din centrul oraşului Cardiff, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, informează Wales Online, potrivit L'Equipe.

Api Ratuniyarawa, acuzat că a agresat sexual trei femei

Sâmbătă dimineaţă, el a compărut la Tribunalul din Cardiff, unde a negat acuzaţiile la adresa sa. Cele trei presupuse fapte au avut loc separat, întrucât femeile nu se cunoşteau între ele şi nici pe Ratuniyarawa înainte de acea noapte.

După ce a jucat pentru Agen (2013-2016), Northampton (2016-2022) şi London Irish (2022-2023), Api Ratuniyarawa a fost recrutat recent ca joker pentru Cupa Mondială de către Aviron Bayonnais. Cu toate acestea, el nu a jucat decât un singur meci pentru formaţia bască, înainte de a-şi rezilia contractul la 12 octombrie.

Internaţionalul din Fiji a fost convocat la echipa Barbarians şi se află pe lista rezervelor la meciul Ţara Galilor - Barbarians, programat sâmbătă după-amiază pe Principality Stadium.

Afla mai multe despre: api ratuniyarawafijirugby 

viewscnt
Articole similare