You are here:

Concluziile lui Charalambous la final de an: "Sper acum să şi câştigăm campionatul"

Concluziile lui Charalambous la final de an: "Sper acum să şi câştigăm campionatul"

FCSB

Comentarii

FCSB a câştigat şi meciul de la Poli Iaşi, scor 3-1, şi s-a distanţat la 11 puncte în fruntea clasamentului faţă de principalele urmăritoare, CFR Cluj şi U Craiova, care au şi un meci mai puţin disputat.

"Vreau să-mi felicit jucătorii, mă bucur pentru ei, pentru că nu a fost deloc uşor să jucăm pe acest teren, toate echipele au avut probleme aici. Le mulţumesc şi fanilor pentru susţinere, vreau să le urez tuturor sărbători fericite şi un an nou fericit!

Din nefericire, am avut jucători răciţi, Ngezana s-a accidentat şi el, dar sper să-şi revină rapid. E bine că avem un avans considerabil faţă de adversare, ştim că se înjumătăţesc şi punctele, aşteptăm să luăm fiecare meci în parte în partea a doua a sezonului.

A fost un an bun, iar acum sper să câştigăm campionatul în noul an" , a declarat Elias Charalambous.

Poli Iaşi - FCSB 1-3

FCSB a învins-o, marţi seara, în deplasare, scor 3-1, pe Poli Iaşi, într-un meci al etapei a 21-a din Superligă. Au marcat Coman, de două ori, şi Băluţă.

Coman a ajuns la 9 goluri înscrise în acest campionat, iar FCSB este lider detaşat în Superligă, cu 44 de puncte, faţă de 33 ale rivalelor CFR Cluj şi Universitatea Craiova. Poli Iaşi este pe locul 14, cu 23 de puncte.

  • POLI IAŞI: S. Lung Jr. – Martac (V. Ilie 66), Samayoa, Ispas, Stefanovic – Bordeianu (A. Hrib 90+2), Marchioni, Jatoba (Fl. Ilie 66) – A. Roman, S. Buş (A. Gheorghiţă 66), R. Ion (A. Dumitru 75). ANTRENOR: Leo Grozavu
  • FCSB: Târnovanu - Ov. Popescu (A. Pantea 46), Ngezana (Haruţ 41), Dawa, Radunovic - Olaru, Ad. Şut, Lixandru - Al. Băluţă (Radaslavescu 86), Oct. Popescu (C. Ganea 46), Fl. Coman (A. Pandele 90). ANTRENOR: Elias Charalambous

Afla mai multe despre: fcsbcharalambouspoli iasisuperliga 

viewscnt
Articole similare