Marinos Ouzounidis, antrenorul U Craiova, a reacţionat la finalul meciului câştigat de elevii săi, scor 1-0 cu FC Argeş, pe teren propriu.
Antrenorul grec a dezvăluit că n-a fost mulţumit de jocul echipei sale şi că singurul lucru de care este mulţumit este rezultatul şi cele trei puncte obţinute de olteni. Ouzounidis a spus că mai sunt lucruri de reglat la echipă şi aşteaptă ca jucătorii să-şi intre în ritmul de joc, după perioada de pregătire.
"Din acest meci, iau doar cele trei puncte, prestaţie mai puţin bună. Am jucat fără răbdare, am jucat din 1-2 pase, nu este genul nostru de joc. Nu ştiu, poate jucătorii au avut mai mult presiune pentru a câştiga primul meci. Putem să jucăm mai bine, avem calitate, dar fiind primul meci nu ştim exact condiţiile. Jucătorii vin după perioada de pregăire. Am avut ceva probleme cu unii dintre ei, cu care am vrut să jucăm.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Unii nu au ritm, câteva rezerve nu au ritmul potrivit. Avem nevoie de mai mult timp pentru a ne găsi ritmul.
Mi-am dat seama de acolo că nu va fi bine ceva. Adversarul a fost bine organizat, a jucat pe contraatac, dar noi nu am jucat fotbalul pe care vrem să-l jucăm. Trebuie să schimbăm asta, mai ales pe teren propriu. Fanii vor să atacăm, dar este o mare greşeală să ne avântăm aşa, trebuie să avem mai mult mingea.
Am avut mici probleme, dar importante sunt cele trei puncte. Trebuie să jucăm mult mai bine decât am făcut-o astăzi", a spus Marinos Ouzounidis, la Telekom Sport.
U Craiova - FC Argeş 1-0, în Liga 1
Universitatea Craiova a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FC Argeş, într-un meci din prima etapă a Ligii 1, ediţia 2021/2022.
Golul a fost marcat de Ivan, în minutul 55.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălaşa, Constantin, Vătăjelu (Bancu ’37) – Mateiu, Nistor – Câmpanu (Baiaram ’74), Cicâldău, Ivan (Screciu ’83) – Koljic (Markovic ’83). Antrenor: Marinos Ouzounidis.
FC Argeş: Greab – Tofan, Turda, Boldor, Muşat – Isfan, Şerban (Viana ’87), Meza Colli, Cr. Tănase (Dumitraşcu ’62) – Palic (Teles ’74) – Lupeta. Antrenor: Andrei Prepeliţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ouzounidis, u craiova, fc arges, reactie, liga 1