You are here:

Concluziile lui Răzvan Burlanu: „A fost o seară nereuşită, dar nu vorbim de o criză” + Ce urmează pentru tricolori

Concluziile lui Răzvan Burlanu: „A fost o seară nereuşită, dar nu vorbim de o criză” + Ce urmează pentru tricolori
Comentarii

România a pierdut meciul amical cu Georgia, scor 1-2. Mirel Rădoi ajunge la 3 înfrângeri consecutive şi urmează testul cu Anglia.

Concluziile lui Răzvan Burlanu: „A fost o seară nereuşită, dar nu vorbim de o criză” + Ce urmează pentru tricolori

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a vorbit despre înfrângerea ruşinoasă din meciul de acuma seara.

„A fost o seară nereuşită, asta în mod cert putem să vedem, dar în niciun caz nu putem să vorbim de o criză. 

Ne îngrijorează, mai ales că ceea ce Mirel Rădoi şi stafful tehnic l-au avut ca obiectiv în acest meci, cu siguranţă şi în următorul, este să şi regăsim jucători pe care din toamnă o să îi putem revedea în primul 11. 

Stafful tehnic trebuie să ia cele mai bune decizii, astfel încât în luna septembrie să avem cel mai bun prim 11”

Ar fi trebuit să arătăm cu totul altfel în această seară. Stafful tehnic trebuie să ia cele mai bune decizii, astfel încât în luna septembrie să avem cel mai bun prim 11 şi cel mai bun lot cu care să putem merge mai departe în campania de calificare”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedinte Federaţiei Române de Fotbal, după meciul de la Ploieşti de pe Ilie Oana.

România mai are programat un meci amical, contra Angliei, pe 6 iunie, de la ora 19:00, la Middlesbrough.

România face parte din grupa J a preliminariilor pentru Mondial, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia şi Liechtenstein; Următorul meci oficial al „tricolorilor” este pe 2 septembrie, în Islanda.

Afla mai multe despre: nationala romanieirazvan burleanumirel radoi 

viewscnt
Articole similare