You are here:

Condiţiile impuse de Teja pentru Becali: "Antrenorul trebuie să facă echipa şi să decidă singur! Trebuie să existe un echilibru"

Condiţiile impuse de Teja pentru Becali: "Antrenorul trebuie să facă echipa şi să decidă singur! Trebuie să existe un echilibru"

FCSB

Comentarii

Antrenorul celor de la Gaz Metan s-a înţeles cu Gigi Becali şi astăzi urmează să ajungă la Bucureşti şi să semneze cu FCSB. Mihai Teja a vorbit de curând despre filozofia lui de tehnician şi a transmis un mesaj clar patronului.

"Walter a fost un preşedinte foarte bun, nu s-a întâmplat aşa ceva niciodată să se implice la echipă. Nu am avut astfel de probleme nici la Dinamo, unde am petrecut trei luni, cinci etape. Cred că am avut un mare noroc. Aşa e normal, antrenorul să facă echipa şi să decidă singur, din moment ce el lucrează cu jucătorii zi de zi. 
 
A, să te sfătuieşti cu oamenii din club mi se pare în regulă. Eu ţin cont şi de părerea unui jurnalist. Dacă-mi zici tu că fundaşul dreapta ţi se pare slab, iau în calcul opinia ta. Ceea ce nu înseamnă că-l voi scoate din echipă pe acel jucător!", a dezvăluit Teja pentru Gazetă.
 
"Dacă ai o strategie, poţi să faci ceva pe un termen mai lung. Aşa, de la o lună la alta nu mai e bun antrenorul, nu mai sunt buni jucătorii... Pierdem un meci, îi dăm afară pe toţi şi aducem alţii, batem pe cineva şi suntem cei mai buni din România... Nu se poate aşa, trebuie să existe un echilibru! Dă-i unui antrenor măcar şase luni! De patru ani, de când am plecat eu de la Dinamo, s-au schimbat zece-cincisprezece jucători la fiecare şase luni!", a mai spus acesta.
 

Afla mai multe despre: mihai tejaantrenorfcsbmesajgigi becali 

viewscnt
Articole similare