You are here:

Conducătorul celebru din Serie A, pregătit să devină şef în Liga 1 la clubul de tradiţie. "I-a plăcut mult în România". Planul, dezvăluit

Conducătorul celebru din Serie A, pregătit să devină şef în Liga 1 la clubul de tradiţie. "I-a plăcut mult în România". Planul, dezvăluit

Serie A

Comentarii

Luciano Moggi (84 de ani) s-a retras din fotbal odată cu scandalul din jurul lui Juventus, din 2006, dar a fost aproape de a primi o funcţie la unul dintre cluburile de tradiţie din Liga 1, Dinamo Bucureşti. Italianul chiar le-a expus "câinilor" planul său.

Luciano Moggi a fost la un pas de a deveni şef la Dinamo Bucureşti

Informaţia surprinzătoare a fost furnizată de Nuredin Beinur, controversatul om de afaceri de la malul mării, care a fost prezent în jurul lui Luciano Moggi, de-a lungul vizitei fostului conducător important din Serie A. 

Totul s-a petrecut în 2014, atunci când Moggi a venit să rezolve în România mai multe afaceri. Printre activităţile sale el şi-a făcut timp să urmărească, de la stadion, Dinamo - Săgeata Năvodari, scor 4-1. La acel moment, Moggi a dezvăluit ce fotbalişti români i-au atras atenţia

Nuredin Beinur susţine că italianul şi-a dorit să ajungă în conducerea lui Dinamo Bucureşti şi chiar a avut o întâlnire cu Constantin Anghelache şi Ionuţ Negoiţă. 

"A venit prin intermediul lui Bartolomeu Finiş şi a doctorului Netzer. Venise să cumpere nişte terenuri, să vorbească despre ceva transferuri de fotbalişti şi să discute o posibilă colaborare cu Dinamo. Primul lucru care m-a întrebat a fost ce mai fac fraţii Becali şi Mutu.

Am fost la un meci cu Săgeata Năvodari, Cosmin Matei a marcat atunci, i-a plăcut de el. Am fost şi la o masă împreună, a venit şi Mutu. Am discutat cu Constantin Anghelache şi Ionuţ Negoiţă la RIN. Moggi urma să devină director general, ar fi venit cu tot staff-ul, jucători, exista şi un plan pentru dezvoltarea centrului de juniori”, a declarat afaceristul pentru Playsport.

Poate cea mai importantă mutare din fotbalul românesc a picat, din cauza salariului pe care l-a dorit Moggi. 

"Un milion de euro pe an. Nu mai reţin însă exact dacă doar pentru el sau şi pentru o parte din staff. Oricum, i-a plăcut mult în România. Am fost într-o vizită şi la Snagov, acasă la Anamaria Prodan şi Reghecampf. Ar fi venit cu drag aici să lucreze, dar, din păcate, lucrurile nu s-au mai legat” a adăugat Nuredin Beinur. 

Luciano Moggi a petrecut cea mai importantă perioadă la Juventus, între 1994-2006, după ce a mai lucrat la Torino, Napoli, Roma şi Lazio. 

El a primit o interdicţie de a mai ocupa funcţii în fotbalul italian, după Calciopoli, scandalul de meciuri trucate care a retrogradat-o pe Juventus. 

Pentru Telekom Sport, Cornel Dinu a făcut dezvăluiri despre foştii conducători de la Dinamo Bucureşti, despre care a susţinut că sunt stelişti. 

Afla mai multe despre: dinamo bucurestiluciano moggiluciano moggi dinamo bucurestijuventusluciano moggi juventus 

viewscnt
Articole similare