You are here:

Conducătorul lui Csíkszereda, acuzaţii incredibile după meciul din Ghencea cu Steaua! "Antimaghiarismul e o realitate, iar Steaua este în frunte". Scenele care l-au revoltat

Conducătorul lui Csíkszereda, acuzaţii incredibile după meciul din Ghencea cu Steaua! "Antimaghiarismul e o realitate, iar Steaua este în frunte". Scenele care l-au revoltatgalerie foto

Steaua

Comentarii

FK Csíkszereda ia primele măsuri, după deplasarea cu Steaua Bucureşti, într-un meci jucat luni şi câştigat de "militari" cu 1-0, în Ghencea. Preşedintele clubului din Miercurea Ciuc, Zoltan Szondy, a oferit detalii, pe larg, în faţa reprezentanţilor presei locale şi s-a arătat revoltat de faptul că fanii n-au putut introduce pe stadion câteva mesaje pe care gazdele şi Jandarmeria le-au considerat nepotrivite.

Preşedintele lui FK Csíkszereda face scandal pentru ce au păţit suporterii pe Stadionul Steaua

"FK Csíkszereda va lua măsuri legale, din cauza discriminării suporterilor noştri într-un meci în deplasare cu Steaua Bucureşti", a transmis clubul, prin intermediul site-ului oficial. 

Clubul susţine că alături de echipă au făcut deplasarea şi fani din Miercurea Ciuc, iar grupul de fani nu a putut să-şi aducă recuzita, în limba maghiară, în tribunele Stadionului Steaua

  • „Patriotul local din Miercurea Ciuc”, „Ţinutul Secuiesc” şi „Haide Szereda” sunt câteva dintre mesajele cu care fanii n-au putut intra în peluză. 

În adresa clubului Steaua, din 10 noiembrie şi semnată de preşedinte Ştefan Bichir, clubul din Miercurea Ciuc a fost informat cu privire la regulile trasate în incinta arenei. 

  • ”… nu se va permite accesul în incinta Stadionului Steaua cu steaguri, bannere sau orice alte materiale care au înscrisuri în altă limbă decât cea Română.” şi ”reveritor la introducerea steagului Ţinutului Secuiesc în incinsta Stadionului Steaua s-a hotărât că acesta nu are nicio legătură cu competiţia sportivă – meci fotbal, prin urmare nu vom permite ca acest steag să fie introdus în arena STEAUA.”

Nemulţumit de ce s-a petrecut la Bucureşti, Zoltan Szondy, înconjurat de un fanion maghiar al naţionalei U18, de un altul cu Ţinutul Secuiesc şi altul cu Csíkszereda, a organizat miercuri o conferinţă de presă în care a expus punctul de vedere al clubului. 

Amintind faptul că a notificat atât Jandarmeria cât şi clubul Steaua, preşedintele şi-a expus nemulţumirile: "Am furnizat fotografii cu materialele cu care fanii ar dori să vină pe stadion. Steagurile şi bannerele sunt inscripţionate cu „Patriotul local din Miercurea Ciuc”, „Ţinutul Secuiesc” şi „Haide Szereda”". 

Csíkszereda nu înţelege de ce inscripţiile în engleză au fost permise, iar cele în maghiară interzise

"Având în vedere toate acestea, este deosebit de dificil să ne uităm înapoi la fotografiile fanilor gazdelor. Aproape fără excepţie, pe steagurile arborate în sectorul suporterilor Stelei au fost afişate inscripţii în limbi străine. Pe majoritatea au apărut cuvinte în limba engleză (South Boys, Outlaws, Shadows, Combat, Hunters, Bucharest Hooligans...), dar a apărut şi un banner cu litere chirilice sau ceva asemănător.

Zoltan Szondy: "Antimaghiarismul este o realitate în fotbalul românesc, iar Steaua este în fruntea acestui lucru"

Conducătorul echipei din Miercurea Ciuc a continuat cu acuzaţii grave. 

"Tot ce s-a întâmplat la Bucureşti este neconstituţional. Am indicat de mai multe ori şi voi continua să arăt aici că antimaghiarismul este o realitate în fotbalul românesc, iar Steaua este în fruntea acestui lucru. Steaua nu a avut dreptul la promovare. De ani de zile se cheltuie fonduri publice uriaşe, începând de la campionatul judeţean. Întrucât nu au dreptul de a promova, nu au nici rezultate. La conflicte se pricep. Cu cine au o problemă? În primul rând, cu ungurii, în al doilea rând cu „cealaltă” Steaua, în al treilea rând cu federaţia şi unele partide politice.

Nu tolerăm aceste poveşti, nu le-am lăsat nespuse nici când am câştigat cu 4-0 şi nici acum nu le vom lăsa nespuse. Am raportat evenimentele Asociaţiei pentru Protecţia Drepturilor Minoritare „Miko Imre”, iar noi, în calitate de FK Csíkszereda, raportăm conducerea Stelei.

Vom duce această poveste la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Sper că vom ajunge la punctul în care există ceva ordine în această chestiune! Faptul că ajungem acolo, că ei văd ce tricouri şi steaguri au suporterii şi că nu sunt româneşti... E motivul pentru care nu au voie să intre, iar asta aminteşte de epoca Ceauşescu. FK Csíkszereda îşi exprimă dezaprobarea şi vom face tot ce putem pentru a ne asigura că fanii noştri sunt mulţumiţi de urmări", a declarat Zoltán Szondy, potrivit site-ului oficial. 

De asemenea, preşedintele lui Csíkszereda "a adăugat că regulamentele FRF nu sunt adecvate în acest domeniu, iar legea în baza căreia se organizează meciurile este greşită, regulamentul este ambiguu şi neinterpretabil". 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: csíkszeredasteaua bucurestifani csíkszereda steauazoltan szondy 

viewscnt
Articole similare