Conducerea Barcelonei, prin vocea vicepreşedintelui economic Eduard Romeu, a recunoscut că ar fi fost imposibil să-l păstreze pe Leo Messi (34 de ani) din punct de vedere financiar. Eduard Romeu e unul dintre oamenii-cheie din boardul lui Joan Laporta, noul preşedinte de pe Camp Nou.
Conducerea Barcelonei recunoaşte: "Ar fi fost imposibil să-l ţinem pe Messi!"
Înainte de închiderea perioadei de mercato, Barcelona a suferit un şoc. L-a piedut pe Messi, deşi acesta a vrut să-şi prelungească înţelegerea cu catalanii, din cauza dificultăţilor financiare pe care le traversează. Contractul argentinianului nu a putut fi înregistrat la Liga spaniolă de fotbal, iar în cele din urmă Messi a semnat cu PSG, liber de contract.
La aproape o lună de la momentul pierderii lui Messi, Eduard Romeu, unul dintre oamenii din conducerea Barcelonei a admis faptul că ar fi fost imposibil pentru catalani să-l păstreze. Romeu este vicepreşedinte economic în cadrul clubului blaugrana, de la reinstalarea lui Joan Laporta în scaunul de preşedinte în martie. Laporta a mai condus Barcelona între 2003 şi 2010.
"Păstrarea lui Messi era o operaţiune pe care, ca şi club, nu ne-o permiteam. Nu ar fi avut loc în structura economică a clubului în momentul actual. Am avut şansa să reuşim să înregistrăm contractul cu banii de la fondul de investiţii CVC, da, dar un cadou "otrăvit". Clubul era pus în pericol şi preşedintele a spus deja că nimeni nu poate fi mai mare decât Barca. A luat decizia corectă", a spus Romeu, potrivit AS.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Leo Messi a fost prezentat oficial ca noul jucător al lui PSG pe 11 august, după ce a semnat un contract pe doi ani cu drept de prelungire pe încă unul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: messi, psg, barcelona, transfer, romeu, laporta