You are here:

Conducerea celor de la CFR Cluj a reacţionat după ce fanii i-au cerut demisia lui Dan Petrescu: ”Vrem să avem rezultate mai bune!”

Conducerea celor de la CFR Cluj a reacţionat după ce fanii i-au cerut demisia lui Dan Petrescu: ”Vrem să avem rezultate mai bune!”

CFR Cluj

Comentarii

Joi seara, CFR Cluj a fost învinsă de Sivasspor, în a doua rundă a grupelor Conference League. Ardelenii au dominat partida, dar au pierdut cu 0-1. În urma fluierului final, Dan Petrescu a izbucnit la conferinţa de presă, nemulţumit de prestaţia arbitrului.

În a doua etapă a Conference League, CFR Cluj a suferit o înfrângere pe teren propriu, împotriva lui Sivasspor, în urma unui meci marcat de faze controversate. Deşi este drept că arbitrul a avut o prestaţie modestă, la conferinţa de după meci, Dan Petrescu a exagerat puţin şi a afirmat că echipa sa a avut un gol valabil neacordat şi încă trei penalty-uri neacordate.

”Burscul” a izbucnit când unul dintre reporterii prezenţi la conferinţă a folosit cuvântul ”aparent” când se referea la fazele controversate din meci şi a afirmat că nici nu se gândeşte la demisie.

La finalul meciului, fanii i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. Cristi Balaj, preşedintele ardelenilor, a vorbit despre situaţia fostului jucător de la Chelsea, dar şi despre gestul făcut de suporteri.

”Din cauza unor rezultate, probabil şi calitatea jocului. E un stil de joc cu care Dan Petrescu a câştigat meciuri şi a adus trofee, pentru că nu s-a schimbat. Vina este împărţită. Rămâne de văzut, vom analiza ce facem în continuare. Nu se mai iau decizii la cald, ar trebui să fie o normalitate la orice club care se respectă.

Vom analiza, nu facem aceste lucruri după joc. Stăm, ne gândim, o să discutăm şi cu Dan Petrescu. Vrem să avem rezultate mai bune, să avem un joc mai mult spectaculos, să aducem mai mulţi suporteri la stadion”, a declarat Cristi Balaj, la Pro Arena.

Afla mai multe despre: cfr-conference league-cristi balaj 

viewscnt
Articole similare