Conducerea Federaţiei Române de Rugby (FRR) a anunţat, miercuri, că a decis să aplice pentru postul de consilier al ministrului Tineretului şi Sportului, “care ar urma să îl ajute pe Eduard Novak cu administrarea Complexului Sportiv Arcul de Triumf”.
FRR a luat decizia în urma unui anunţ postat pe platforma managero.ro.
Preşedintele Alin Petrache, alături de cei trei vicepreşedinţi, Bogdan Marinescu, Anton Pisaroglu şi Mircea Copaci, împreună cu trezorierul Eugen Teodorovici îşi pun la dispoziţia ministrului experienţa lor în domeniile din care provin, se menţionează pe site-ul forului de rugby.
“Sunt bucuros să pot să-mi ofer toată experienţa acumulată de-a lungul anilor domnului ministru. Am convingerea că pot face faţă acestei provocări şi consider că acest Complex Sportiv Arcul de Triumf are nevoie de un manager profesionist, motiv pentru care am hotărât, împreună cu colegii mei, să aplicăm pentru acest job. Pot spune că am avantajul că am administrat acest complex şi înainte de renovare şi, mai ales, că am fost implicat în construirea noului stadion încă din momentul în care era doar un vis. Am acest avantaj, care sper să conteze pentru cei care vor alege câştigătorul. De asemenea, atât eu, cât şi colegii mei vom face acest lucru fără a fi remuneraţi. În cazul în care nu voi fi ales eu, din orice motiv, domnul Ministru poate să aleagă dintre ceilalţi patru colegi ai mei care vin din zona managementului sportiv sau din zona mediului de afaceri. Mâine vom depune dosarele şi vom face public rezultatul demersului nostru”, a declarat Alin Petrache.
Misiunea jobului, conform platformei menţionate de FRR, este: “Sarcini specifice de project management, având ca obiectiv principal consilierea Ministrului Tineretului şi Sportului în vederea administrării complexului sportiv Arcul de Triumf din Bucureşti”.
Cerinţele jobului sunt: “manageri cu experienţă în administrarea unor companii sau instituţii similare sau apropiate ca mărime şi obiect de activitate cu complexul sportiv Arcul de Triumf: complexuri sportive sau de evenimente, centre culturale mari, hoteluri, obiective turistice la standarde înalte etc. Limba engleză trebuie cunoscută bine”.
Federaţia Română de Rugby acuză că MTS vrea să naţionalizeze Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, prin faptul că ministerul doreşte ca pe noua arenă să se desfăşoare şi competiţii din alte sporturi.
La 9 februarie, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, declara că fanii rugbiului sunt induşi în eroare şi că nu este normal ca o federaţie, care practic este un ONG, să revendice o investiţie de 40 de milioane de euro.
Recepţia Stadionului Arcul de Triumf a avut loc la 4 decembrie 2020, acesta fiind realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii.
Stadionul Arcul de Triumf este al doilea stadion finalizat din cele trei pe care România şi-a luat angajamentul să le realizeze pentru antrenamentele viitoarelor partide organizate la Bucureşti în cadrul Euro-2020.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rugby, administrare, arcul de triumf