Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, va mai rămâne în cantonamentul din Italia, din cauza tensiunilor cauzate de conflictul dintre Ucraina şi Rusia.
Oficialii americani au anunţat, vineri, că există o probabilitate destul de mare ca o invazie rusă să se producă în Ucraina, marcată de o campanie masivă de raiduri aeriene şi un „atac rapid” asupra Kievului. Evenimentul ar urma să aibă loc zilele următoare.
Înainte de reluarea campionatului, staff-ul tenhic al lui Dinamo Kiev a stabilit 3 stagii de pregătire înainte de reluarea campionatului. Între ele, fotbaliştii ar fi trebuit să aibă 3 zile libere pentru a merge acasă la familiile lor, potrivit PlaySport.
Mircea Lucescu a comentat în premieră alegerea FRF
”Sigur, a fost o întreagă telenovelă în jurul alegerii selecţionerului. Nu ştiu însă detaliile negocierilor, aşa că nu mă pot pronunţa decât din experienţă şi intuiţie. Probabil că federaţia a preferat un selecţioner mai tânăr pentru a fi mai aproape de vârsta jucătorilor, să aibă o comunicare mai facilă cu lotul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu-l cunosc însă pe Edi, care are o anumită experienţă dobândită în campionatul intern. Ce am remarcat însă strict statistic e că nu a stat prea mult la niciuna dintre echipele la care a lucrat.
Am văzut că în ţară s-a pornit un atac la adresa lui dinspre Pandurii. E un început de mandat cu turbulenţe din acest punct de vedere. Dar, odată ce ajungi în fruntea echipei naţionale, trebuie să fii foarte tare şi să-ţi demonstrezi valoarea. Degeaba vorbim acum, pentru că singurele care vor oferi răspunsul clar sunt numai rezultatele.
Când ele se vor aduna în timp, vom şti dacă Federaţia a avut dreptate şi a rezultat un succes dintr-un risc asumat sau dacă a fost o eroare.
Vreau să-l încurajez pe Edi, să-l susţin. În acest moment, sunt numai două laturi pe care le putem discuta. Unu, ce a caracterizat evoluţia lui ca antrenor până acum, adică ce-l recomandă pentru postul de selecţioner, conform căror merite preia naţionala.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Şi doi: odată instalat, să se bucure de toată încrederea şi suportul nostru pentru performanţă. Chiar dacă ar simţi în sinea sa că poate n-ar fi meritat postul, să realizeze că, totuşi, are susţinere din partea tuturor, în special a federaţiei, şi trebuie să justifice prin rezultate în viitor”, a spus Lucescu, pentru Playsport.
Afla mai multe despre: mircea lucescu-dinamo kiev-ucraina