Federaţia Română de Handbal nu va acorda titlul în competiţia masculină de handbal, iar Dinamo, aflată pe primul loc în Liga Naţională, va cere un wild-card pentru a evolua din nou în grupele Ligii Campionilor.
Contactat de Telekom Sport, antrenorul formaţiei Dinamo Bucureşti, Constantin Ştefan, a reacţionat: "Pentru noi, decizia favorabilă era să se fi acordat titlul de campioană, pentru că, cel puţin la băieţi, diferenţa de puncte dintre locul 1 şi locul 2 era de cinci puncte, plus două meciuri în plus de disputat. Dar dacă aşa s-a hotărât în consiliul de administraţie, şi cu destul de multe voturi, 11 la 5 pentru a nu se acorda titlul, nu avem încontro şi acceptăm decizia Consiliului de Administraţie. Chiar dacă, pentru noi, repet, cel mai bine era dacă se acorda titlul. La ultima şedinţă a preşedinţilor cu preşedintele Federaţiei, nouă echipe au spus să se dea titlul echipei Dinamo Bucureşti" a mărturisit Ştefan.
Dinamo, aflată pe primul loc în Liga Naţională, va cere un wild-card pentru a evolua din nou în grupele Ligii Campionilor: "Ştiam că indiferent dacă jucam, dar din păcate nu am putut din cauza acestei pandemii, pentru că ne doream să jucăm şi să câştigăm titlul pe teren, ştiam că, chiar dacă nu se acordă titlul, vom fi pe locul 1 şi vom încerca să obţinem acest wild card pentru liga campionilor în noul format" a spus Ştefan.
Antrenorul echipei Dinamo a comentat şi decizia privitoare la meciul care ar fi trebuit să se joace în Liga Campionilor cu PSG: "Când s-a luat acea decizie, pentru mine a fost cea mai neagră zi de când mă aflu în sport, atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Ni s-a luat un drept pe care ni-l doream să îl avem. Ne doream să jucăm acest meci. Am muncit un an de zile pentru această performanţă şi pentru noi era foarte important să jucîăm acest meci cu PSG, cu cea mai bogată echipă din Europa"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum o să fie de acum încolo sportul? Ştefan spune că îşi doreşte ca MTS să lase echipele să se antreneze măcar din luna iulie: "Din păcate, aceste două luni, mai bine de două luni de abstinenţă totală a sportului, o să fie destul de grea repornirea motoarelor. E frustrant că în această perioadă erau cele mai importante meciuri pentru fiecare echipă, era campionatul pe final de sezon, erau cupele europene în faza superioară.... gândiţi-vă că reînceperea noului sezon va fi la începutul lunii iulie, deci sportivii vor mai sta mai bine de o lună de zile fără să facă pregătire centralizată într-un nucleu de echipă. Eu sper ca Ministrul Sportului să ia hotărârea ca cel puţin din luna iulie să putem să ne antrenăm şi noi în sală. Aţi văzut, pentru fotbal au anumite criterii şi au început activitatea"
Antrenorul dinamoviştilor spune că jucătorii echipei sale aşteaptă cu nerăbdare să înceapă din nou competiţia, dar recunoaşte că există temeri în privinta problemei cu jucătorii extracomunitari: "Sunt şi ei nerăbdători să reînceapă. Pentru ei, şi din păcate văd că astăzi nu s-a discutat această problemă cu extracomunitarii, sunt în aşteptare pentru un răspuns pozitiv, să putem să ne orientăm şi noi pentru a pregăti un lot competitiv pentru sezonul viitor. Eu cred că, aşa cum s-au aliniat toţi preşedinţii cluburilor pentru a schimba această regulă a extracomunitorilor, ar fi bine ca preşedintele Federaţiei să ţină cont de doleanţele preşedinţilor de club. Ei fac contracte cu jucătorii, ei caută sponsori pentru a susţine financiar o echipă pe un sezon competiţional" a mai declarat Constantin Ştefan, antrenorul formaţiei Dinamo Bucureşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: constantin ştefan