Universitatea Craiova a învins-o pe Rapid cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului SuperLigii.
Zotta, nemulţumit de Rapid: ”Nu ştiu ce calcule şi-au făcut ei...”
Rapid încă nu a reuşit să câştige în primele două etape din play-off, iar situaţia din cadrul clubului nu este chiar cea mai bună.
Egalată în ultimele minute de FCSB şi învinsă de Craiova în prelungiri, echipa giuleşteană trece printr-un moment delicat, pe care speră să-l facă uitat în următorul meci, chiar derby-ul cu Dinamo.
Cele mai interesante faze din a doua etapă a play-off-ului din Superliga au fost analizate în emisiunea Minutul 90+, în care Dan Udrea i-a avut invitaţi pe Basarab Panduru, Bogdan Cosmescu şi Constantin Zotta.
Lui Zotta nu i-a plăcut ”faţa” lui Rapid în meciul cu Craiova. Zotta consideră că giuleştenii au dat, de multe ori, impresia că se mulţumesc doar cu un egal.
”Meciul a fost frumos! Ambele echipe au vrut să joace! Craiova parcă şi-a dorit mai mult victoria, a avut un plus cu trecerea timpului. Ce nu mi-a plăcut deloc la Rapid? Pe final la scorul de 1-1 am avut senzaţia că le convine rezultatul de egalitate. Nu ştiu ce calcule şi-au făcut ei...
Chiar l-am văzut pe Şumudică de două ori că le-a făcut semn cu mâna să nu se grăbească, nu mi-a plăcut deloc. Iar după l-am văzut pe Aioani cum trăgea de timp ca să ţină de rezultatul de egalitate. Rapidul avea nevoie de victorie, trebuia să forţeze mai mult!”, a răbufnit Zotta la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul etapei a doua din play-off, Universitatea Craiova este lider cu 32 de puncte, la egalitate cu FCSB, iar CFR Cluj încheie podiumul, cu 30 de puncte. U Cluj a urcat pe locul 4, cu 29 de puncte, Dinamo urmează cu 26 de puncte, iar Rapid este ultima, cu 24 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.