You are here:

Continuă problemele pentru Ancelotti. Antrenorul italian nu scapă de COVID-19 şi poate rata şi meciul tur cu Chelsea

Continuă problemele pentru Ancelotti. Antrenorul italian nu scapă de COVID-19 şi poate rata şi meciul tur cu Chelsea
Comentarii

Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, depistat pozitiv cu COVID-19 de miercurea trecută, continuă să furnizeze teste pozitive PCR, deşi se simte bine, astfel că prezenţa lui la meciul din deplasare cu Chelsea, de miercuri, din prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, rămâne incertă.

Antrenorul italian va efectua alte teste pentru a şti dacă poate face deplasarea în Anglia, iar în cazul în care acestea vor fi pozitive, le va repeta tot în cursul zilei de marţi, cu speranţa că vor ieşi negative şi că va putea călători în aceeaşi zi la Londra.

Primul antrenament al madrilenilor din această săptămână a fost condus de Davide, fiul şi, totodată, secundul lui Carlo Ancelotti.

Karim Benzema şi Ferland Mendy, care au jucat sâmbătă contra echipei Celta Vigo (2-1), după ce s-au refăcut în urma unor accidentări, s-au antrenat normal, la fel ca şi brazilianul Eder Militao, care la meciul de sâmbătă a fost înlocuit pentru o problemă la gambă.

Belgianul Eden Hazard a fost prezent de asemenea la antrenament, dar el s-a pregătit în facilităţile interioare de la baza Valdebebas. Operat cu succes marţea trecută la spitalul universitar Sanitas La Zarzuela, pentru retragerea unei plăci de osteosinteză la peroneul drept, belgianul va fi indisponibil între 30 şi 45 de zile.

De la sosirea sa la Real Madrid, în vara lui 2019, Eden Hazard s-a confruntat cu numeroase accidentări. În acest sezon, belgianul a marcat un singur gol şi a oferit două pase decisive.

Afla mai multe despre: ancelotti 

viewscnt
Articole similare