Patru cluburi din Grecia, între care şi campioana en titre Olympiakos, au respins, joi, propunerile făcute de guvern pentru reluarea campionatului, suspendat după ce patronul clubului lui Răzvan Lucescu, PAOK, a intrat pe teren înarmat la un meci cu AEK Atena.
Ministrul Georgios Vassiliadis a decis în urmă cu zece zile suspendarea campionatului. Miercuri, Vassiliadis le-a prezentat un plan celor 16 echipe din primul eşalon, însă propunerile trebuie să fie acceptate de toate cluburile pentru a se relua campionatul.
Măsurile preconizate ar include retrogradarea automată a echipelor implicate în violenţe de trei ori într-un sezon, dar şi pedepse pentru echipele ale căror conducători incită la violenţă prin declaraţiile lor. În plus, cluburile ar urma să fie responsabile în totalitate cu siguranţa la meciuri.
Potrivit presei internaţionale, dacă toate echipele şi-ar da acordul până vineri, campionatul s-ar putea relua la 31 martie, însă Olympiakos, Panathinaikos, Larissa şi Xanthi nu au acceptat propunerile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Adoptarea unei serii de angajamente de către cluburile din Super Ligă, care majoritatea n-au mijloace pentru a le pune în aplicare, nu va contribui la scăderea violenţelor. Olympiakos nu poate fi de acord cu adoptarea acestor angajamente în cazul cărora nu am fost invitaţi să ne exprimăm părerea”, a precizat Olympiakos.
La 13 martie, Ivan Savvidis, patronul clubului PAOK Saonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a dat pulicităţii un comunicat, în care cere iertare pentru că a intrat pe teren înarmat, la meciul cu AEK Atena, şi a precizat că nu a ameninţat pe nimeni.
Campionatul Greciei a fost suspendat cu efect imediat şi pe termen nelimitat, după incidentele de la meciul PAOK Salonic - AEK Atena, întrerupt înainte de fluierul final, după ce oficiali ai echipei lui Răzvan Lucescu au invadat terenul. Acest lucru s-a întâmplat după ce arbitrul Kominis a anulat pentru ofsaid golul marcat de Varela. După două ore, arbitrul şi-a schimbat decizia, a acordat victoria echipei PAOK cu 1-0 şi a încheiat meciul.
Poliţia elenă a emis un mandat de arestare pentru preşedintele clubului PAOK Salonic, Ivan Savvidis, care a intrat pe teren la meciul cu AEK Atena având o armă asupra sa. De asemenea, pe numele altor patru persoane, probabil gărzile de corp ale omului de afaceri, au fost emise mandate de arestare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Campionatul Greciei s-a confruntat cu multe incidente în ultima vreme, implicând principalele echipe, Olympiacos, AEK şi PAOK.
Afla mai multe despre: paok, grecia, olympiakos