You are here:

Continuă scandalul în tenisul mondial. Reacţia organizatorilor de la Wimbledon, după decizia luată de ATP şi WTA de a nu acorda puncte pentru clasamentul mondial

Continuă scandalul în tenisul mondial. Reacţia organizatorilor de la Wimbledon, după decizia luată de ATP şi WTA de a nu acorda puncte pentru clasamentul mondial

Tenis

Comentarii

Organizatorii turneului de la Wimbledon au calificat drept "disproporţionată" decizia luată de ATP şi WTA de a nu acorda puncte pentru clasamentul mondial în cazul menţinerii excluderii jucătorilor ruşi şi belarusi.

Turneul de la Londra, care a anunţat pe 20 aprilie că ruşii şi belaruşii nu vor avea voie să participe anul acesta la eveniment din cauza invaziei Ucrainei, şi-a exprimat "profunda dezamăgire” şi a adăugat că neacordarea de puncte este "disproporţionată în contextul circumstanţelor excepţionale şi extreme ale situaţiei".

ATP şi WTA au anunţat, vineri, că nu vor acorda puncte la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, ca urmare a deciziei organizatorilor de a le nu permite participarea sportivilor din Rusia şi din Belarus.

“Atitudinea noastră este astfel pentru protejarea oportunităţilor egale ca sportivele WTA să concureze ca persoane. Dacă nu luăm atitudine, atunci renunţăm la principiul nostru fundamental şi permitem ca WTA să devină un exemplu de susţinere a discriminării bazată pe naţionalitate la alte turnee şi în alte regiuni din lume”, a precizat şeful WTA.

WTA şi ATP îşi vor reevalua decizia de a nu acorda puncte la Wimbledon dacă se va găsi o soluţie acceptată de toate părţile prin care li se va permite sportivilor să concureze într-un “mediu unificat”.

Afla mai multe despre: wimbledon 

viewscnt
Articole similare