You are here:

Continuă veştile bune pentru Ianis Hagi. Decarul României a fost elogiat de legendarul Steven Gerrard

Continuă veştile bune pentru Ianis Hagi. Decarul României a fost elogiat de legendarul Steven Gerrard

Stranieri

Comentarii

Ianis Hagi a reuşit să înscrie primul său gol în campionatul Scoţiei, în deplasarea câştigată de Rangers pe terenul lui Hamilton, scor 0-2.

Hagi Jr. a deschis scorul în minutul 16 al partidei şi a fost înlocuit de Steven Gerrard în minutul 83 al meciului.

Internaţionalul român a reuşit să îmblânzească apele în Scoţia, după ce în precedentele partide nu a fost decisiv.

Cel mai important, însă, este că l-a convins pe antrenorul său prin evoluţia avută. Gerrard a folosit numai cuvinte de laudă la adresa şeptarului său, pe care l-a ţinut pe bancă aproape tot meciul cu Kilmarnock din etapa precedentă.

"Ştim ce talentat este Ianis. De aceea l-am transferat în această vară pentru că avem mare încredere în el.  

A fost mai puţin inspirat până la acest meci, dar acum am văzut o evoluţie excelentă. A venit şi golul şi asta îl va ajuta de acum înainte.

Acum pleacă la naţionala României şi sper să revină fără probleme.", a spus Steven Gerrard despre decarul României. 

Afla mai multe despre: ianis hagirangersscotiagerrard 

viewscnt
Articole similare