You are here:

Contract istoric pus în faţa lui Ianis Hagi! O nouă varianta în privinţa transferului, prima reacţie: "Niciodată nu s-a mai întâmplat asta"

Contract istoric pus în faţa lui Ianis Hagi! O nouă varianta în privinţa transferului, prima reacţie: "Niciodată nu s-a mai întâmplat asta"

Stranieri

Comentarii

Transferul definitiv lui Ianis Hagi la Rangers este de actualitate, iar oficialii din Scoţia sunt pregătiţi să ia câteva măsuri istorice în privinţa contractelor jucătorilor. Presa britanică anunţă că oficialii pot pregăti derogări în privinţa înţelegerilor cu anumiţi fotbalişti, care sunt împrumutaţi sau rămân liberi de contract.

  • Fotbalul scoţian a fost şi el suspendat, vineri, după o şedinţă de urgenţă, au confirmat oficialităţile forului scoţian. Federaţia Scoţiană de Fotbal a suspendat toate partidele de fotbal, inclusiv pe cele feminine. Federaţia a acţionat la îndemnul guvernului Marii Britanii, care a anunţat extinderea focarelor de infecţie cu Coronavirus pe teritoriul regatului.

Ianis Hagi, posibil implicat într-o măsură istorică în Scoţia. COVID-19 a dat peste cap fotbalul 

Federaţia Scoţiană de Fotbal are două posibilităţi în privinţa primei ligi în acest moment. Fie nu va relua sezonul, chiar dacă pericolul de COVID-19 va trece, fie va prelungi campionatul şi peste vară, caz în care se vor lua măsuri speciale în privinţa contractelor jucătorilor. 

Football.london susţine că jucătorii împrumutaţi ar putea primi derogări în privinţa contractelor, caz în care vor mai putea juca pentru câteva luni la clubul respectiv: "Legal, contractele anumitor jucători vor expira pe 30 iunie. În cazul în care campionatul se va juca şi după data de 30 iunie, atunci vom fi nevoiţi să facem contracte speciale. E un lucru care nu s-a mai întâmplat până acum. Momentan, acest aspect nu există în statut", a declarat fostul director sportiv al lui Liverpool şi Tottenham, Damien Comolli, pentru BBC Radio 5 Live. 

Bineînţeles, fotbaliştii şi cluburile de care aparţin vor avea putere de decizie asupra contractelor speciale, care vor fi propuse. De asemenea, jucătorii liberi de contract nu vor fi obligaţi să rămână la clubul de care aparţin, în cazul în care înţelegerile vor expira la 30 iunie. 

Măsura l-ar putea viza şi pe Ianis Hagi, care e împrumutat de Rangers de la Genk până pe 30 iunie. "Protestanţii" au prima opţiune pentru cumpărarea definitivă a lui Ianis Hagi, în schimbul sumei de 5 milioane de euro. 

Pentru Ianis Hagi, interes a apărut şi din partea lui Lazio, care şi-ar dori să-l transfere în vară în schimbul sumei de 6 milioane de euro. Totuşi, italienii vor trebuie să aştepte, mai întâi, decizia lui Rangers. 

Ianis Hagi, uitat pe bancă mai bine de o oră în Rangers - Bayer Leverkusen 1-3 în Europa League

Ianis Hagi a fost doar rezervă cu Bayer Leverkusen, scor 1-3, pe teren propriu, în optimile Europa League. Totuşi, Steven Gerrard l-a trimis pe teren în minutul 68, când Bayer conducea cu 2-1, în speranţa că Ianis va avea vreun moment de sclipire, aşa cum s-a întâmplat şi în ”dubla” cu Braga. Acel moment n-a venit, dar două situaţii din timpul meciului lasă de înţeles că Ianis Hagi nu are cea mai bună relaţie cu vestiarul. Sau cu o parte dintre jucători.

Afla mai multe despre: ianis hagiianis hagi rangersianis hagi transferrangerssteven gerrardgenkimprumut ianis hagi 

viewscnt
Articole similare