You are here:

Copilul minune al nataţiei din România a revenit în ţară. David Popovici: ”Sunt doar un băiat care înoată repede, care are nişte antrenori foarte buni şi nişte părinţi foarte buni”

Copilul minune al nataţiei din România a revenit în ţară. David Popovici: ”Sunt doar un băiat care înoată repede, care are nişte antrenori foarte buni şi nişte părinţi foarte buni”

Sporturi

Comentarii

Înotătorul David Popovici a declarat, luni, la revenirea de la Roma, unde a obţinut patru medalii, dintre care trei de aur, la Campionatul European de juniori, că este doar un băiat care înoată repede, cu antrenori şi părinţi foarte buni.

David Popovici este noua stea a înotului românesc, european şi chiar mondial. Puştiul de 16 ani a luat trei medalii de aur la europenele de juniori şi a avut o primire fastuoasă la întoarcea în ţară

"Aş vrea să mulţumesc Federaţiei, tuturor celor care mă susţin, pentru că sunt o mulţime de oameni şi mi-ar lua o veşnicie să-i enumăr pe toţi, dar vă mulţumesc tuturor. Mi-am îndeplinit obiectivul, am depăşit ceea ce mi-am dorit pentru acest concurs şi am câştigat extrem de multă experienţă. Acum merg la Tokyo cu acelaşi gând, totuşi, să pot să fac ce ştiu eu cel mai bine într-o finală, să mă descurc, să mă obişnuiesc cu o finală olimpică, pentru că vor veni multe, şi să încerc să mă distrez cât de mult pot acolo. Pentru că despre asta e vorba, ăsta e spiritul olimpic. Am auzit imnul naţional după destul de mult timp, pentru că au fost destul de puţine concursuri, chiar de 3 ori l-am auzit, iar de fiecare dată când am urcat pe podium, am vrut să îmi văd steagul acolo cum urcă, să văd toată lumea din tribune stând în picioare, m-am uitat la colegii mei cum stau şi mă privesc. A fost foarte tare. Sunt doar un băiat care înoată repede, care are nişte antrenori foarte buni, nişte părinţi foarte buni şi repet, nişte oameni geniali care mă susţin, prieteni etc.", a spus David Popovici.

David Popovici a fost remarcat de toată lumea bună a înotului după ce a luat trei medalii de au la campionatele europene de la Roma. La nici 17 ani, David Popovici s-a calificat la Jocurile Olimpice. Puştiul minune al înotului românesc vrea să prindă finala la Tokyo, dar fusul orar e cel mai mare adversar.

 Cele patru medalii ale lui David la Roma sunt:

- argint cu ştafeta României (David Popovici, Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu) de 4x100 m liber – timp: 3:19.93;

- aur la 100 m liber – timp: 47.30;

- aur la 200 m liber – timp: 1:45.95;

- aur la 50 m liber – timp: 22.22.

Afla mai multe despre: david popovici 

viewscnt
Articole similare