Dinamovistul Cornel Dinu îi propune doi veterani lui Edward Iordănescu pentru următoarea acţiune a echipei naţionale.
Propunerile lui Cornel Dinu pentru echipa naţională
Naţionala are două amicale în martie, la debutul lui Edi Iordănescu. La 25 martie, pe Stadionul Steaua, tricolorii vor întâlni naţionala Greciei. Patru zile mai târziu, la 29 martie, România va juca în deplasare cu Israel.
Nicolae Stanciu va lipsi de la cele două partide, dar antrenorul ar putea lua în calcul revenirea a doi jucători importanţi din Liga 1.
Cornel Dinu consideră că fundaşii centrali, Cristian Săpunaru, de la Rapid, şi Gabriel Tamaş, de la FC Voluntari, ar putea fi încercaţi măcar în partidele de pregătire premergătoare celor din Liga Naţiunilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dinamovistul a evidenţiat prestaţia lui Săpunaru după remiza cu Dinamo, scor 1-1.
"Este un joc oarecum în care Rapid pleca favorită. Dinamo mi s-a părut mai închegată decât până acum. Dinamo are trei jocuri de când nu a mai pierdut, după o serie înfiorătoare. Iar Rapid are nouă jocuri fără victorie. Rapid a dominat vreo 60 de minute, ocazii 5-2. Vreau să remarc, faţă de istoria de altă dată a acestor cluburi, când calitatea jucătorilor era mult mai ridicată....
Săpunaru a fost cel mai lucit, cel mai clar şi mai sigur pentru jocul echipei. Dacă reuşea şi să marcheze, probabil că altfel ar fi fost soarta. Cine nu are bătrâni să-şi scumpere. Părerea mea e că interesant mi s-a părut că din punct de vedere al rezistenţei fizice, Săpunaru a controlat mijlocul terenului. După s-a retras, a ieşit Dandea, Săpunaru a revenit fundaş.
Sigur, sunt calculele lui Edi Iordănescu. Nu e de dat la o parte intrarea lui şi a lui Tamaş la echipa naţională. Nu e rău să-i încerci la meciurile amicale", a declarat expertul Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Noul selecţioner va fi pe bancă la primele meciuri oficiale în iunie, când sunt programate întâlniri din Grupa 3 a Diviziei B a Ligii Naţiunilor, din care mai fac parte Finlanda, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina. Primul meci va fi la 4 iunie, în deplasare, cu Muntenegru.
- Citește și
- Virgil Ghiţă, al treilea cel mai bun fundaş central U23 din Europa, s-a transferat de la Farul Constanţa! Echipa care l-a prezentat | OFICIAL
- "M-a presat să părăsesc Ucraina". Ce s-a întâmplat, de fapt, după ce Mircea Lucescu a refuzat iniţial să plece din Kiev. Detalii despre situaţia războiului
- Rusia, exclusă de la Cupa Mondială din Qatar de FIFA şi UEFA! | BREAKING NEWS
Afla mai multe despre: cornel dinu, cristian sapunaru, gabriel tamas, echipa nationala, edi iordanescu