You are here:

”Coronavirus a distrus farmecul meciului de fotbal!” EXCLUSIV Daniel Isăilă deplânge situaţia sportului rege: ”Imagini pe care nu le vezi nici în filme”

”Coronavirus a distrus farmecul meciului de fotbal!” EXCLUSIV Daniel Isăilă deplânge situaţia sportului rege: ”Imagini pe care nu le vezi nici în filme”

Fotbal

Comentarii

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Telekom Sport, Daniel Isăilă spune că imaginile pe care le vede acum la meciurile de fotbal sunt cu adevărat dezolante.

Fotbalul a fost afectat de pandemia de coronavirus. Întrerupt aproape două luni de zile, cel mai iubit dintre sporturi este gata să-şi dea restart, iar în Germania, lucrurile s-au pus deja în mişcare.

Fostul selecţioner de la tineret, deplânge însă situaţia în care se află fotbalul, dar şi alte sporturi, acum, după pandemia de coronavirus.

”Pe undeva da, m-a surprins că a început Bundesliga, dar pe undeva nu, nu ştiu” a mărturisit Daniel Isăilă, pentru Telekom Sport.

”Sunt situaţii foarte multe, contradictorii în această perioadă şi de aceea informaţiile vin din mai multe părţi, nici nu mai ştii ce să crezi. Imagini pe care nici în filme nu le vezi...Sunt dezolante, e urât, fotbalul până la urmă este un spectacol şi nu numai fotbalul” mai spune fostul selecţioner de la U21. ”Toate activităţile, totul se învârte în jurul oamenilor iar un meci cu tribunele goale arată ca un meci de pregătire. Plus jucătorii cu măşti pe faţă... Da, distanţarea socială, fără îmbrăţişare, a dispărut tot acel farmec al sportului rege. Celelalte sporturi care au de suferit, handbalul, care e în săli, înotul, scrima, sunt o grămadă de sporturi care au de suferit” a mai spus Daniel Isăilă, în exclusivitate, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: daniel isăilă 

viewscnt
Articole similare