You are here:

Coronavirusul nu-i sperie pe galactici! Lucrările de modernizare a stadionului nu vor fi oprite

Coronavirusul nu-i sperie pe galactici! Lucrările de modernizare a stadionului nu vor fi oprite
Comentarii

Spania este una dintre ţările cele mai afectate de coronavirus, cu 9.942 de cazuri de infectare şi 342 de morţi. În ciuda acestui lucru, oficialii Realului vor continua lucrările de modernizare a luxoasei arene ”Santiago Bernabeu”. Decizia i-a luat prin surprindere până şi pe suporterii echipei lui Zidane.

Situaţia gravă din Spania, cauzată de epidemia de coronavirus, nu-i sperie pe cei de la Real Madrid. Firma care se ocupă de lucrările de la stadionul galacticilor nu-şi va sista activitatea. Explicaţia este simplă: oficalii clubului susţin că lucrările în Spania nu s-au oprit şi că cei care muncesc la modernizarea arenei şi-au luat toate măsurile de precauţie pentru a evita răspândirea virusului. 

”Santiago Bernabeu” va avea un acoperiş retractabil care se va închide sau se va deschide în doar 12 minute. Astfel, stadionul va fi ferit complet în cazul în care va ploua prea mult sau în zilele de vară, când temperaturile sunt mult prea ridicate. Firma care se ocupă de lucrări, FCC, speră să profite de suspendarea meciurilor din La Liga şi astfel să poată termina modernizarea mult mai repede decât era programată iniţial. 

Deocamdată, campionatul spaniol a fost suspendat pentru două săptămâni, din cauza epidemiei de coronavirus, dar există posibilitatea ca această perioadă să fie prelungită. 

Stadion de 575 de milioane de euro

Lucrările au început în vara anului trecut şi ar trebui să fie gata în 2023. Atunci, ”Santiago Bernabeu” va fi cel mai luxos stadion din lume, conform spuselor celor care se ocupă de modernizarea lui. Arena a fost inaugurată prima dată în 1947 şi va avea în continuare aceeaşi capacitate, de 81.000 de locuri. Oficialii nu au vrut să dărâme stadionul, pentru a-l moderniza, ci au preferat să efectueze toate modificările pe actuala arenă. 

Noua arenă îi va costa o avere pe oficialii Realului. Aceştia au cerut un credit bancar în valoare de 575 de milioane de euro, pentru a acoperi toate costurile. Rata va fi de 29,5 milioane de euro anual şi costurile se vor întinde până în anul 2049! Pe lângă acoperişul retractabil, noua arenă va avea şi o tabelă de ultimă generaţie, care va ocupa întregul diametru al terenuui. 

În plus, zona VIP va avea încă 2.100 de locuri, toate modernizate la cel mai înalt nivel. 

Afla mai multe despre: real madridsantiago bernabeulucrari santiago bernabeucoronavirus spania 

viewscnt
Articole similare