Atacantul polonez al echipei Bayern Munchen, Robert Lewandowski, accidentat la echipa naţională, va lipsi patru săptămâni şi va rata meciurile cu PSG, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, a anunţat clubul bavarez.
Lewandowski s-a accidentat la meciul câştigat, duminică, de naţionala Poloniei cu Andorra, scor 3-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022.
Lewandowski, care a marcat de două ori, a părăsit terenul după o oră de joc.
Controlul medical a relevat o întindere a ligamentului genunchiului drept.
Bayern joacă cu PSG la 7 aprilie, acasă, şi la 13 aprilie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: robert lewandowski, bayern, accidentare