Cosmin Matei (32 de ani), legitimat în prezent la Sepsi OSK, nu a uitat sezonul 2021/2022, când Dinamo, cu el în teren, a bifat prima retrogradare in istoria clubului.
În acel sezon, Cosmin Matei a avut un conflict cu antrenorul de atunci, Mircea Rednic, cel care îi acuza pe jucători că nu dau totul pe teren şi că, mai degrabă, s-ar bucura pentru o retrogradare a echipei.
Cosmin Matei nu înţelege de ce Mircea Rednic a vrut să-l dea afară
Cosmin Matei a povestit că Mircea Rednic era pornit să dea pe toată lumea afară, în acel sezon, însă fără temei. Mai exact, nu exista niciun motiv pentru care tehnicianul să ia asemenea decizii radicale.
- În decembrie 2021, conducerea lui Dinamo a decis să-l dea afară pe Mircea Rednic, iar suporterii au reacţionat într-un mod agresiv. I-au acuzat pe Cosmin Matei şi Steliano Filip că au pus ”uneltit” înlăturarea ”Puriului” de la echipă.
”Au fost neînţelegeri cu clubul, teoria conspiraţiei. A vrut să dea pe toată lumea afară (n.r. Mircea Rednic). Îl respect, am avut o relaţie bună, dar a vrut să ne dea afară. Nu înţeleg de ce pe noi, care voiam să salvăm Dinamo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu aveam salarii colosale, erau restanţe. Am avut o relaţie bună cu domnul Zăvăleanu. I-am zis că vreau doar să salvez echipa. Toţi jucătorii ar fi fost dispuşi să renunţe la bani.
Eu am venit de dragul lui Dinamo! Aveam şi alte oferte: Polonia, prima ligă, din India, de la Helsinki. Erau Sorescu şi Stelu (n.r. – Filip) la echipă. Mă sunau. ”Hai aici, o scoatem la capăt!”. Nu semnasem şi m-am întâlnit cu Torje la Bucureşti, m-a convins. Am simţit că putem să salvăm echipa...”, a declarat Cosmin Matei, conform iamsport.ro.
Cosmin Matei: ”A fost debandadă la club”
După plecarea lui Mircea Rednic, a fost instalat Flavius Stoican. Fostul fundaş dreapta nu a rezistat nici el prea mult timp pe banca tehnică a ”Câinilor”, iar la club se întorcea Dusan Uhrin Jr., cel care avea să fugă şi el de la echipă, imediat după retrogradare.
”N-a fost nicio revoltă. Tabere sunt peste tot. Străinii, românii, tinerii, experimentaţii. A fost debandadă la club. Nu a existat răbdare. Jucătorii erau ataşaţi de Flavius Stoican. Schimbarea n-a picat bine.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Era un vestiar pe care Flavius îl câştigase. A venit domnul Duşan. Nu are nimeni nimic cu el, dar ar fi trebuit să vină un român, cineva care ştia ce înseamnă Dinamo, în niciun caz un antrenor străin. Situaţia era complicată. Nu mai aveai altă variantă decât barajul”, a completat Matei.
Afla mai multe despre: mircea rednic, cosmin matei, steliano filip