You are here:

Cosmin Moţi, 10 ani la Ludogoreţ! Cum a ajuns conducător la clubul care domină Bulgaria: "Nici măcar carnetul de antrenor nu îl am" | EXCLUSIV

Cosmin Moţi, 10 ani la Ludogoreţ! Cum a ajuns conducător la clubul care domină Bulgaria: "Nici măcar carnetul de antrenor nu îl am" | EXCLUSIV
Comentarii

Cosmin Moţi a fost numit director tehnic în iulie 2021 la Ludogoreţ şi e unul dintre cei mai respectaţi oameni din club. După 10 ani la sud de Dunăre, fostul fundaş central a vorbit despre noua sa carieră.

Cosmin Moţi, director tehnic la Ludogoreţ

Ludogoreţ Razgrad a cunoscut o ascensiune fulminantă în Bulgaria, la începutul deceniului trecut. De atunci, a cucerit ultimele 10 campionate şi a lăsat o impresie bună în competiţiile europene. 

La succesul echipei au pus umărul mai mulţi fotbalişti români, printre care Claudiu Keşeru, Dragoş Grigore sau Andrei Prepeliţă, iar singurul care a rămas este Cosmin Moţi. 

Fostul fundaş central a devenit director tehnic şi a vorbit despre momentul în care a făcut pasul în conducerea clubului. 

"E plăcut, dar mai e de jucat, mai e de muncă. Încă nu s-a terminat campionatul. Sperăm să continuăm pe acelaşi drum început din februarie. Echipa e bine, în momentul de faţă au avut nevoie de timp de acomodare, cu jucătorii tineri, dar am încredere că o vor scoate la capăt. E ceva diferit, că în ultimii 20 de ani am făcut acelaşi lucru. Ştiam că trebuie să mă anterenez, să joc şi cam atât. Dar e un lucru diferit, un nou început. Mă bucur că am reuşit să mă descurc binişor la început şi o să fac tot posibilul ca pe viitor să mă descurc mult mai bine", a declarat Cosmin Moţi, care a explicat cum a ajuns să fie numit director tehnic la echipa care domină fotbalul bulgar.  

"A trecut timpul. E o perioadă frumoasă din viaţa mea, mă simt că acasă, suntem împreună de atâţia ani şi sper ca viitorul să fie împreună. Asta a fost decizia mea, pe care am gândit-o cu şapte, opt luni înainte să mă decid că renunţ. Am început pe drumul ăsta. Nu am ales cariera de antrenor, pentru că nici măcar carnetul de antrenor nu îl am şi am ales un post pe care cred eu că pot face mult mai multe.

Nu regret că m-am lăsat. Nu a fost o decizie luată pe moment, a fost o decizie gândită cu câteva luni înainte. Mă bucur că joacă în continuare colegii, că sunt printre cei mai buni, cei mai în formă jucători români în momentul de faţă şi nu pot decât să mă bucur pentru ei", a mai spus Cosmin Moţi pentru Telekom Sport. 

După plecarea lui Dorin Rotariu în Grecia, sub formă de împrumut, pentru prima dată după 10 ani  niciun fotbalist român nu mai e în lotul lui Ludogoreţ. 

În acest sezon, Ludogoreţ conduce clasamentul în Bulgaria, cu 58 de puncte, la nouă puncte în faţa locului secund ocupat de ŢSKA Sofia. 

Afla mai multe despre: cosmin moţiludogoret 

viewscnt
Articole similare