Noul campion din China, Cosmin Olăroiu, a vorbit, din nou, despre posibilitatea de a reveni în Europa. Antrenorul lui Jiangsu Suning a anunţat în ce condiţii ar prelua o altă echipă.
În ce condiţii revine Cosmin Olăroiu în Europa
Cosmin Olăroiu a condus-o pe FCSB în urmă cu un deceniu, iar din acel moment le-a mai antrenat pe Al Ain, Al Ahli, Al Shabab, Jiangsu Suning şi naţionala Arabiei Saudite. După trofeele cucerite în Asia, antrenorul e pregătit să accepte şi o propunere din Europa, după cum a recunoscut într-o intervenţie pentru Telekom Sport din urmă cu o lună.
Antrenorul lui Jiangsu Suning, cu care a luat titlul în China, a cerut un proiect serios din Europa: „Ce planuri am? Dacă aş primi ceva din Europa care să mă motiveze, aş accepta, dar nici nu pot să mă duc undeva unde n-am nicio şansă. Dacă mi se pune pe masă un proiect, unde eu văd posibilitatea de a construi, de a urca echipa, de a realiza ceva pe plan mai lung, aş zice da imediat”, a spus Cosmin Olăroiu, în interviul acordat Gazetei Sporturilor.
După ce a luat titlul în China, tehnicianul român l-ar putea pierde pe cel mai bun jucător al echipei. Alex Teixeira e pe final de contract cu Jiangsu Suning şi e dorit de Al Hilal, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, şi Al Nassr, formaţia care-l doreşte pe Dan Petrescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin olaroiu, jiangsu suning