You are here:

Cosmin Olăroiu împlineşte 51 de ani! "Am avut privilegiul de a antrena mulţi jucători de valoare". Interviu EXCLUSIV cu antrenorul român, astăzi, ora 21:00, la TS 1

Cosmin Olăroiu împlineşte 51 de ani! "Am avut privilegiul de a antrena mulţi jucători de valoare". Interviu EXCLUSIV cu antrenorul român, astăzi, ora 21:00, la TS 1

Fotbal

Comentarii

Astăzi, antrenorul român Cosmin Olăroiu împlineşte 51 de ani. După o carieră frumoasă ca jucător, acesta îşi construieşte, la mare depărtare de România, o carieră superbă de antrenor, iar lucrurile extraordinare par abia la început. Un interviu EXCLUSIV cu antrenorul român poate fi urmărit astăzi, de la ora 21:00, la Telekom Sport 1, în cadrul emisiunii Sport Report.

Cosmin Aurelian Olăroiu s-a născut pe 10 iunie 1969, la Bucureşti, şi este unul dintre antrenorii români cu cea mai bună reputaţie din lume. Chiar dacă parcursul său ca jucător nu a fost extrem de înalt, cu echipe precum FC Naţional, Universitatea Craiova, Suwon Bluewings şi Jef United Ichihara, când vine vorba de antrenorat, a excelat de câte ori a avut ocazia, la fiecare dintre cluburile la care s-a aflat pe banca tehnică. Experienţele din ţară şi din străinătate i-au oferit prilejul să lucreze cu jucători de echipă naţională, cotaţi la multe milioane de euro.

"Da, am avut privilegiul acesta, am antrenat mulţi jucători de valoare, antrenez jucători de foarte mare valoare, jucători care joacă în echipa naţională a Braziliei. Chiar vorbeam cu Dani Alves de Miranda. Am avut acest privilegiu şi această onoare şi sunt foarte mândru de asta. O să vi se pară paradoxal, dar e mai uşor să lucrezi cu aceşti jucători, decât cu alţi jucători. Pentru a deveni un jucător foarte mare, cred că ai nevoie de foarte mult caracter şi jucătorii aceştia mari au acest caracter. Au modestie, au bun simţ şi cred că e mai uşor să lucrezi cu ei", a declarat Cosmin Olăroiu, pentru Telekom Sport.

Chiar dacă a întâlnit fotbalişti cu renume mondial, mai ales în campionatele din Asia, Cosmin Olăroiu a declarat că nu are un jucător preferat şi că pe toţi elevii săi îi tratează cu aceeaşi unitate de măsură.

"Am o relaţie în general foarte bună cu jucătorii mei, am o relaţie ca de la un frate mai mare la un frate mai mic. Cred că e foarte important să ai empatie cu echipa şi să fii onest cu ei. Bineînţeles că ei te judecă după cât ştii şi atunci cred că cele două lucruri, empatia şi onestitatea faţă de ei devin lucrurile care fac diferenţa", mai declara acesta.

Cosmin Olăroiu şi-a început cariera de antrenor formaţia de care era cel mai ataşat emoţional, echipă la care şi evoluase ca jucător, FC Naţional, alături de care a pierdut titlul la doar două puncte în faţa celor de la Dinamo, în ultima etapă. Se întâmpla în primăvara anului 2002. La finalul acelui sezon devenea antrenorul Stelei, însă nu a apucat decât trei luni de mandat, revenind pe banca celor de la FC Naţional.

După două sezoane în "Parcul cu Platani", Olăroiu a acceptat oferta celor de Politehnica Timişoara. După un singur sezon, semnează cu actuala FCSB, alături de care petrece cei mai frumoşi doi ani din cariera sa de antrenor în România. Cu el pe bancă, FCSB reuşeşte să câştige titlul în România, Supercupa României, dar şi respectul unei întregi Europe. În sezonul 2005/2006, FCSB, pe atunci Steaua, reuşea să ajungă în semifinalele Cupei UEFA, în acel duel de coşmar cu Middlesbrough. În Anglia, FCSB a avut 2-0, după ce au câştigat la Bucureşti cu 1-0. Englezii au reuşit să marcheze de patru ori şi să meargă în finala competiţiei.

În vara lui 2007, Cosmin Olăroiu pleacă pentru prima dată să antreneze în străinătate, la Al-Hilal din Arabia Saudită. În doi ani, a cucerit un titlu de campion şi două Cupe ale Prinţului. Rămâne în zona Golfului şi semnează pentru alţi doi ani cu formaţia qatareză, Al-Sadd, alături de care cucereşte Cupa Stelelor Qatarului în 2010.

La finalul acelui an, Oli decide să ia o pauză, iar în luna mai a anului 2011, la insistenţele lui Gigi Becali, este chemat la FCSB să salveze sezonul. Prinde doar ultimele trei etape din campionat, unde FCSB era într-o derivă evidentă şi nu pierde, însă echipa termină pe locul 5. În schimb, trece de FC Braşov şi Dinamo în ultimele două tururi ale Cupei României şi ridică trofeul.

O lună mai târziu, se întoarce în Golf, în Emiratele Arabe Unite, la Al-Ain, unde stă alţi doi ani. Nici de acolo nu pleacă cu mâna goală. A câştigat două titluri de campion şi o Supercupă a Emiratelor Arabe Unite.

În 2013, se decide să schimbe din nou echipa, nu şi ţara. Semnează cu Al-Ahli, la care petrece cel mai mult din cariera sa, patru sezoane.  În acelaşi timp,  fost instalat ca selecţioner a naţionalei Arabiei Saudite la Cupa Asiei 2015, însă nu reuşeşte să iasă din grupe şi renunţă la funcţie, câteva luni mai târziu. În cei patru ani la Al-Ahli, Olăroiu a câştigat două titluri, două Cupe ale Ligii, trei Supercupe şi a pierdut Liga Campionilor Asiei, în 2015.

În 2017 renunţă la Al-Ahli, dar rămâne în Emirate, acolo unde o preia pentru şase luni pe Shabab Dubai. Din martie 2018, este antrenorul formaţiei chineze Jiangsu Suning, unde are parte de cea mai mare provocare din cariera sa de antrenor. Cu siguranţă campionatul Chinei este cel mai puternic din Asia, iar Cosmin Olăroiu nu are alt obiectiv decât cucerirea titlului.

Zilele acestea, presa din Golf a anunţat că antrenorul român are mari şanse să antreneze naţionala Emiratelor Arabe Unite, ce are ca obiectiv calificarea la Campioantul Mondial din Qatar din 2022.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare