U Craiova 1948 SA a ratat promovarea în sezonul trecut, după o luptă cu Turris Turnu Măgurele. Oltenii lui Mititelu nu par să aibă rival în actuala stagiune.
41 de puncte după 15 meciuri, 13 victorii şi 2 remize. Doar 7 goluri primite, adică un gol încasat la fiecare două meciuri jucate. Alte 38 marcate de formaţia lui Eugen Trică, echipă care pare să fie una dintre forţele Ligii 3 în acest moment şi, principala favorită la promovare din Seria a patra. O primă parte a sezonului vecină cu perfecţiunea şi şanse reale la îndeplinirea visului fanilor, încă mulţi, ai echipei din Bănie.
Trică a redresat corabia. Craiova lui Mititelu spre Liga 2
Eugen Trică are marele merit pentru felul in care Craiova arată în acest moment. Fostul mare jucător de la Steaua sau Universitatea a preluat o echipă în derivă, după ratarea promovării din sezonul trecut. A reuşit să o cârpească la timp şi sa-i ofere un cu totul şi cu totul, alt moral.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Craiova lui Eugen Trică nu se ascunde niciun moment, atacă şi o face doar cu scopul de a câştiga.
Pariul lui Adrian Mititelu s-a dovedit câştigător, iar Eugen Trică a condus impecabil formaţia alb-albastră în prima parte a campionatului.
Lot bun pentru Liga 3. Ambiţii mari pentru Liga a doua. Ce transfer pregăteşte Mititelu
Din lotul actual al oltenilor se remarcă fără doar şi poate câteva nume grele. Ovidiu Dănănae este unul dintre ele, dar oltenii au în lot şi alţi fotbalişti cu activitate la nivelul primelor două ligi. Printre ei, Constantin Grecu, Costinel Gugu, Marian Stoenac, Robert Răducanu, Claudiu Codoban, Claudiu Bălan sau Ionuţ Tănase.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dacă va promova, Adrian Mititelu are planuri mult mai mari pentru echipa sa. Conform unor informaţii din presa locală, actualul patron de la U Craiova doreşte să-l aducă înapoi în Bănie pe Mihai Costea (31 de ani). Ar fi primit deja acceptul fotbalistului şi promisiunea că dacă FC U va promova, Costea ar urma să redevină ”leu”.
Fostul fotbalist de la Craiova şi FCSB evolează din 2016 în zona arabă. A îmbrăcat pe rând tricoul formaţiilor Al Ittihad Kalba, Al Fujairah şi Al Arabi. În ultimii trei ani a marcat 34 de goluri pentru aceste formaţii.
Costea a jucat pentru echipa lui Mititelu între 2005 şi 2011. A marcat în total 19 goluri, apoi a plecat la FCSB, fiind subiectul unui transfer extrem de discutat la acea vreme. Pentru formaţia lui Becali, Mihai Costea a marcat 14 goluri în 55 de meciuri. Gigi Becali a plătit atunci pentru el 1.4 milioane de euro.
Afla mai multe despre: adrian mititelu, fcu craiova