În direct la Orange Sport, Mihai Stoica a vorbit despre situaţia lui Valentin Creţu (34 de ani), fundaş care îşi termină contractul cu FCSB în iarnă. Totuşi, MM crede că lui Creţu îi va fi prelungit contractul cel puţin până în vară, având în vedere ultimele evoluţii.
Gigi Becali l-a trecut pe Valentin Creţu pe lista neagră de la FCSB încă de la începutul sezonului, după eliminarea din preliminariile Conference League. Totuşi, fundaşul dreapta se află în continuare la echipă şi, deşi existau discuţii că va pleca în această iarnă, există şanse să continue.
Mihai Stoica îi dă speranţe lui Valentin Creţu pentru prelungirea contractului: "Cred că a punctat decisiv"
Folosit în meciurile cu CFR Cluj şi Hermannstadt, evoluţiile bune ale lui Valentin Creţu îi pot aduce un nou contract la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica, preşedintele Consiiului de Administraţie al FCSB, a vorbit despre situaţia fundaşului dreapta şi a spus că este de părere că Valentin Creţu a punctat decisiv pentru obţinerea ofertei de prelungire a contractului cu formţia "roş-albastră", cel puţin până în vara lui 2024.
"A jucat şi a făcut-o foarte bine. A jucat şi pentru prelungirea contractului (n.r. - râde), nu numai pentru victorie, dar cred că a punctat decisiv. Decizia aparţine patronului, dar cred că a punctat decisiv", a declarat Mihai Stoica, în direct la Orange Sport.
La FCSB din 2019, Valentin Creţu a strâns 13 meciuri (772 de minute) în toate competiţiile sezonului la echipă, timp în care şi-a trecut în cont un assist.
- 250.000 de euro este cota de piaţă a lui Valentin Creţu în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, valentin cretu, transfer, superliga, oferta, prelungire