You are here:

”Cred că l-a afectat comparaţia cu Stanciu şi Chipciu!” Un fost jucător belgian oferă un detaliu mai puţin ştiut despre Răzvan Marin

”Cred că l-a afectat comparaţia cu Stanciu şi Chipciu!” Un fost jucător belgian oferă un detaliu mai puţin ştiut despre Răzvan Marin

Stranieri

Comentarii

Thomas Chatelle, fost mijlocaş la Anderlecht, este de părere că Răzvan Marin a avut un început slab la Standard deoarece simţea presiunea realizărilor lui Stanciu, Chipciu şi Rotariu. Între timp, niciunul dintre cei trei nu mai joacă în campionatul Belgiei.

Răzvan Marin a fost transferat de Standard Liege în ianuarie 2017, dar în primele şase luni n-a avut realizări deosebite. Tânărul mijlocaş român era mai mult rezervă, părea că are probleme de adaptare şi că este încă un transfer ratat. Marin a strâns însă din dinţi, a tras tare şi acum este unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui Standard. Mai mult, acum se vorbeşte despre interesul unor echipe mari din Europa, precum AS Roma sau Inter Milano.

Un fost jucător de la Anderlecht explică însă motivul pentru care Răzvan Marin a început greu la Standard. Thomas Chatelle susţine că fostul mijlocaş al Viitorului s-a simţit presat de startul bun pe care l-au avut Stanciu, Chipciu şi Rotariu în momentul în care au ajuns în campionatul Belgiei.

”În câteva luni am văzut mulţi jucători români în Jupiler Pro League, care au arătat lucruri bune. Anderlecht i-a avut pe Nicolae Stanciu şi Alex Chipciu, Club Brugge - pe Dorin Rotariu şi Standard - pe Răzvan Marin. Am avut impresia că Marin a suferit din cauza comparaţiei cu ceilalţi jucători români”, a declarat Thomas Chatelle, fost jucător la Anderlecht, citat de voetbalnieuws.be.

Între timp, doar Răzvan Marin a rămas în campionatul Belgiei. Nicolae Stanciu şi Alex Chipciu au ajuns la Sparta Praga (ultimul sub formă de împrumut), în timp ce Dorin Rotariu a fost împrumutat de Club Brugge la AZ Alkmaar.

Afla mai multe despre: razvan marinstandard liegethomas chatellestanciuchipciurotariu 

viewscnt
Articole similare