You are here:

Cristi Ganea inclus de MARCA într-un TOP special. Ce contraperformanţă a bifat internaţionalul român

Cristi Ganea inclus de MARCA într-un TOP special. Ce contraperformanţă a bifat internaţionalul român

Stranieri

Comentarii

Românul Cristi Ganea a fost inclus de cotidianul madrilen MARCA în topul fotbaliştilor care nu au jucat niciun minut în acest sezon de La Liga.

Peste 50 de fotbalişti din La Liga nu cunosc încă sentimentul debutului în actuala stagiune. În cele şase echipe care ocupă acum locuri de cupe europene în Spania, 14 fotbalişti nu au contribuit cu nimic la prestaţiile echipelor lor.

Doi fotbalişti de la Real Madrid nu au bifat niciun minut în noul sezon din La Liga, dar din motive diferite. Marco Asensio s-a accidentat grav înainte de startul sezonului, în timp ce Mariano Diaz a fost lăsat fie în afara lotului, fie pe bancă, dar din raţiuni tactice.

Impresionanta Granada, formaţia antrenată de Diego Martinez şi fostul lider al La Liga înainte de această rundă are trei jucători care nu au evoluat deloc. Este vorba despre Neyder Lozano (accidentat), Alex Martinez (de asemenea accidentat) şi Ismail Koybasi. Saponjic şi Vrsaljko nu au evolaut deloc pentru Atletico Madrid, în timp ce Julen Lopetegui nu a contat la Sevilla pe portarul Bono şi pe fostul jucător al Barcelonei, Sergi Gomez.

Cristi Ganea inclus de MARCA în topul fotbaliştilor fără minute bifate în acest sezon

În lista dată publicităţii astăzi de cotidianul MARCA se regăseşte din păcate şi internaţionalul român, Cristian Ganea. Acesta nu a fost folosit deloc de tehnicianul lui Athletic Bilbao. Doar el şi Viilalibre nu au evoluat în actuala stagiune nici măcar un minut pentru Athletic Bilbao. În vârstă de 27 de ani, Ganea a refuzat în vară oferte de la Sporting Gijon şi Tenerife şi a preferat să rămână la gruparea de pe San Mames, acolo unde tehnicianul Gaizka Garitano îl anunţase deja că nu va conta pe serviciile sale.

5 selecţii are Cristi Ganea în echipa naţională a României. El a mai jucat la Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari, FC Braşov şi Viitorul Constanţa. În Spania a bifat jumătate de sezon, sub formă de împrumut la Numancia. 

Afla mai multe despre: cristi ganea 

viewscnt
Articole similare