You are here:

Cristiano Bergodi, în lacrimi la interviu după FCSB - Rapid 1-2: „Îi dedic lui această victorie, m-am emoţionat foarte tare!”

Cristiano Bergodi, în lacrimi la interviu după FCSB - Rapid 1-2: „Îi dedic lui această victorie, m-am emoţionat foarte tare!”

Rapid

Comentarii

Rapid a câştigat marele derby cu FCSB, scor 2-1, pe Arena Naţională.

Cristiano Bergodi, în lacrimi la interviu după FCSB - Rapid 1-2: „Îi dedic lui această victorie, m-am emoţionat foarte tare!”

La finalul meciului, Cristiano Bergodi, tehnicianul giuleştenilor, a tras concluziile şi a ţinut să-li felicite elevii pentru jocul foarte bun.

„Transmit felicitări băieţilor mei. Au făcut un meci mare, s-au luptat şi nu e uşor. E o mare victorie pentru noi. Nu e uşor să câştigi aici la FCSB. Pentru noi era important şi un punct, dar a ieşit această victorie şi merită felicitări toţi băieţii. Am dat 2 goluri cu acţiuni frumoase, iar în repriza a doua am reuşit să închidem jocul. Ei nu prea au avut ocazii.

Jucătorii mei au închis spaţiile, am reuşit să atacăm în adâncime cu Funsho, cu Borja. El a jucat vârf fals, dar am reuşit să împingem jocul, tranziţia pozitivă a fost foarte bună. Papeau a făcut şi el un meci foarte bun. Are caracteristici diferite faţă de Claudiu Petrila, el vine mai mult la primire, dar a făcut o treabă excelentă.

Nu ştiu cum e cu prima promisă de Dan Şucu, dar banii sunt ultimul lucru, acum trebuie să ne bucurăm de această victorie. La finalul meciului m-am pus în genunchi pentru că am simţit o emoţie mare de tot. S-au împlinit 4 ani de când l-am pierdut pe tatăl meu şi vreau să îi dedic lui această victorie, chiar a fost un moment foarte emoţionant pentru mine”, a declarat Cristiano Bergodi la finalul meciului.

Afla mai multe despre: cristiano bergodirapidfcsb 

viewscnt
Articole similare